Guvernarea Goga-Cuza, o soluție temporară către autoritarism (I)

În urma alegerilor din decembrie 1937, soluția aleasă de către regele Carol al II-lea a fost chemarea la guvernare a extremei drepte conservatoare reprezentate de către Partidul Național Creștin (n.r. – PNC, format din A.C. Cuza și Octavian Goga), un partid care obținuse un procent de 9,15% și care nu avea niciun suport politic în spate. Cu privire la acest fapt, oficiosul PNC, „Apărarea Națională“, preciza următoarele: „M.S. Regele a dat ieri soluția crizei (definitive), încredințând pe domnul Goga, președintele Partidului Național Creștin, cu alcătuirea guvernului în urma demisiei lui Gheorghe Tătărăscu“. Pentru Carol al II-lea, guvernul lui Octavian Goga era singura contrapondere a popularității Mișcării Legionare, pe care „dorea să le asmută una împotriva celeilalte în viitoarele alegeri“. Dacă a fost sau nu acesta scopul aducerii la guvernare a gogo-cuziștilor, rămâne o ipoteză de lucru, cert este că noul guvern constituit în 28 decembrie 1937 nu era un Cabinet național-creștin în ansamblul său, întrucât ministerele-cheie – Internele, Externele și Justiția – fuseseră încredințate unor oameni ce făceau parte din partid (Armand Călinescu fusese membru PNȚ-aripa centristă), iar Istrate Micescu se înscrisese recent în PNC. Astfel, regele își calculase bine tactica politică, deoarece dădea curentului de extremă dreaptă satisfacție: deși legionarii nu fuseseră cooptați la guvernare, Octavian Goga era adversarul declarat al lui Maniu, în timp ce Armand Călinescu la Interne ținea situația sub control. În acest context, Rebecca Haynes susține că regele Carol al II-lea „a decis să formeze un guvern sub conducerea tandemului Goga-A.C. Cuza, fiind tranziția spre ceea ce dorea el să facă, deși sperase să guverneze cu ajutorul PNL-ului în continuare, dar acest partid eșuase lamentabil în alegeri, iar PNȚ-ul și Garda de Fier nu puteau fi acceptate de acesta“. „Guvernul s-a format cu A.C. Cuza vicepreședinte fără portofoliu, Ion Antonescu la Apărarea Națională, cu trei național-țărăniști disidenți: Armand Călinescu la Interne, o garanție pentru mine, Rădulescu Mehedinți la Justiție și Virgil Potârcă la Agricultură, Externele le-a luat cel mai deștept dintre toți, Istrate Micescu. Grație infiltrațiunii democratice am putut obține o frână pentru anumite excese de temut și foarte bine am făcut. Acuma mai este un punct important. Goga și mai ales A.C. Cuza sunt dușmani de moarte ai gardiștilor și hotărâți a întreprinde cu orice preț exterminarea lor. În aceasta vor fi secondați de Armand Călinescu, care este de acord cu ei“, nota Carol al II-lea în memoriile sale, despre mecanismul numirii guvernului gogo-cuzist.

În fața jocurilor de culise mercantile…

În legătură cu starea de spirit a mediului sociopolitic din zilele premergătoare numirii acestui Cabinet, Siguranța preciza următoarele în raportul din 30 decembrie 1937: „Instaurarea noului regim național-creștin cu colaborarea național-țărăniștilor centriști a produs din primul moment în opinia publică o deplină satisfacție, cu atât mai mare era aceasta, cu cât era nedumerită față de prelungirea regimului liberal, după o guvernare completă de 4 ani“. Din punct de vedere ideologic, gogo-cuziștii erau un melanj între agrarianism-mesianismul lui Goga și antisemitismul lui A.C. Cuza îndreptat împotriva evreilor, ceea ce au și pus în practică din momentul învestirii acestui Cabinet. Astfel, în jurnalul Consiliului de Miniștri numărul 4036 din 29 decembrie 1937, Cabinetul gogo-cuzist a suprimat ziarele „Adevărul“, „Dimineața“ și „Lupta“ începând cu 30 decembrie 1937, ca urmare a orientării proevreiești. „Pe stradă au apărut cămășile albastre pe care tindea să le suprime Tătărăscu cu ultima sa lege. Dacă s-a suprimat presa din Sărindar, Hitler va fi mulțumit și țara va prospera căci sub fațada antisemită se ascunde o politică antidemocratică, antisemită“, preciza jurnalistul Ion Constantinescu. Această măsură de lichidare a presei din Sărindar, de orientare evreiască, și acțiunea în forță a lăncierilor au creat spaimă în rândul evreilor: „De la evreu la evreu, s-a împrăștiat lozinca că Revelionul de anul acesta (n.r. – 1938) să nu fie serbat în localurile publice deoarece era un Revelion de doliu. Evreii trebuie să se retragă în ghetou“.  
Ororile antisemitismului…
Panica din rândurile populației evreiești era evidentă: „băncile sunt luate cu asalt și depozitele ridicate. Regretau că nu mai este la putere guvernul Tătărăscu și-n viitoarele alegeri vor vota cu liberalii“. În acest sens, Foreign Office-ul (n.r. – Ministerul Afacerilor Externe Britanic) era preocupat de situația politică a României și reprezentantul diplomatic la București, sir Richard Hoare, trimitea următoarea telegramă superiorilor săi de la Londra: „Carol l-a numit pe domnul Goga în funcția de șef al guvernului în încercarea de a profita de succesul Gărzii de Fier… în orice caz, Goga nu pare să reușească să-și asigure o majoritate în Parlament fiind, prin urmare, obligat să recurgă la o formă sau alta de dictatură. Singura politică articulată este aceea a unui antisemitism violent, ca urmare a măsurilor luate“. Pe fondul unei atmosfere internaționale tensionate, ministrul de externe al României, Istrate Micescu, încerca să calmeze opinia publică franceză prin intermediul unui amplu interviu în cotidianul „Le Temps“: „Noua concepție național-creștină a României nu are niciun fel de legături cu fascismul italian și cu rasismul german. Doctrina politică a Partidului Național Creștin se ocupă exclusiv de drepturile românilor în statul român. Rămânem atașați Franței. Niciun român nu va uita ceea ce Franța a făcut pentru România“. În pofida acestor asigurări din partea oficialului român, situația politico-economică a României se depreciase considerabil de la o zi la alta pe fondul retragerilor masive de capital din bănci de către populația evreiască, în condițiile în care gogo-cuziștii începuseră guvernarea prost și-n forță prin intermediul măsurilor antisemite.  „Guvernul actual este autoritar și Suveranul crede că este necesar. Poporul român trebuie să simtă că-n țară este ordine. Nu se poate nega că-n România există o puternică mișcare antisemită“, puncta jurnalistul Pamfil Șeicaru în „Curentul“. Față de guvernarea gogo-cuzistă, Corneliu Zelea Codreanu avea o poziție moderată: „Sunteți un guvern naționalist. Eu nu am dreptul să vă suspectez buna-credință chiar atunci când unele lucruri nu le înțeleg sau mi se par greșite. Nu voi ajunge eu în postura de a fi unealta evreilor, de a deveni o zdreanță a lor în contra unui guvern naționalist, ci zic acuma și voi zice totdeauna: Să vă ajute Dumnezeu să faceți neamul românesc tot ce vrem, tot cea am vrut, tot ce a visat mintea noastră că ar putea face“.
(Va urma)