Italia facea ieri eforturi pentru a depasi cea mai grava pana de curent din istoria tarii, care a afectat majoritatea celor 58 milioane de locuitori, cu mici exceptii, cum ar fi Sardinia.
Evenimentul fara precedent, inregistrat incepand din noaptea de sambata spre duminica, a fost posibil din cauza caderii a doua linii vitale de energie electrica din Franta ce asigurau alimentarea Italiei, stat dependent de importuri in acest domeniu. Autoritatile franceze au atribuit problema conditiilor meteo nefavorabile din zona.
110 trenuri au fost oprite incepand cu ora locala 3.30, lasand pe drumuri mii de italieni. Luminile s-au stins si la Vatican, care a facut insa fata, ca de altfel si spitalele si institutiile guvernamentale cheie de la Roma, gratie generatoarelor proprii. Capitala a fost practic paralizata, iar multi dintre cei aflati in oras la acea ora pentru a sarbatori prima din seria asa-numitelor nopti albe, pe parcursul carora barurile, teatrele, muzeele si restaurantele sunt deschise nonstop, au trebuit sa infrunte ploaia si intunericul. Multi dintre cei care nu au mai ajuns acasa, metroul fiind oprit, au ales sa doarma pe scari sau chiar pe pavaj. In schimb, nici un aeroport nu a avut de suferit, potrivit BBC.
Situatia aduce aminte de gigantica pana de curent din Statele Unite si Canada, ce a afectat, in august, circa 50 milioane de persoane. Pe continentul european, Londra a fost paralizata recent, cateva ore, in timp ce Suedia si Danemarca au avut probleme la randul lor probleme. Italia s-a confruntat cu aceeasi situatie, dar la o scara mult mai mica, la inceputul verii, cand liniile au mai cedat pe ici pe colo din cauza cererii energetice foarte mari, ca urmare a folosirii intensive a aparatelor de aer conditionat si a frigiderelor, pe perioada temperaturilor-record de acum cateva luni.
Autoritatile au avertizat de altfel atunci ca, pe termen lung, Italia nu va mai face fata cererii de energie electrica, in crestere accelerata, iar actualul nivel al importurilor se va dovedi insuficient.
Aceeasi problema a decalajelor energetice o are si cea mai puternica economie a lumii, Statele Unite, unde cauza penei de curent din august a fost cedarea in lant, ca urmare a unei supraincarcari locale, a intregii retele de pe coasta de est. Investitiile in infrastructura electrica au fost minime in SUA ultimilor ani, in special din cauza concurentei extrem de puternice din domeniu, dar si a scandalului Enron, care a afectat puternic profitul companiilor-cheie.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















