Capitala iugoslava a gazduit ieri convorbiri bilaterale la nivel prezidential cu privire la statutul Serbiei si al Muntenegrului in cadrul Republicii Federative Iugoslave, desfasurate sub puternice presiuni internationale si in contextul incertitudinii politice de la Belgrad si Podgorita.
Dupa esecul din octombrie, cele doua parti au dat din nou startul negocierilor pentru viitorul Federatiei de pe pozitii diametral opuse: reprezentantul Muntenegrului, presedintele Milo Djukanovici, doreste ruperea tarii sale de Belgrad, in timp ce omologul sau iugoslav, Vojislav Kostunica, are de oferit o noua formula a parteneriatului bilateral, care trebuie sa fie suficient de atractiva pentru a-i convinge pe trimisii Podgoritei sa renunte de bunavoie la planurile de secesiune si la referendumul planuit pentru inceputul anului viitor.
Mai sunt si presiunile comunitatii internationale, reprezentata la negocieri de Javier Solana, responsabilul UE pe probleme de politica externa si de aparare, dar nu in calitate de mediator, ci de observator. Acesta a transmis deja Muntenegrului ca nu doreste dezmembrarea Federatiei si ca sprijinul international oferit lui Djukanovici pe vremea cand acesta se opunea fostului lider de la Belgrad, Slobodan Milosevici, nu mai este de actualitate. Paradoxal, Solana, care, in calitatea sa de secretar general al NATO, a condus acum doi ani operatiunile de razboi impotriva Iugoslaviei, se opune in acest moment vehement distrugerii acesteia pe cale politica. El a prezentat ieri propria solutie a UE pentru supravietuirea Federatiei.
Situatia se complica si mai mult, in contextul infruntarilor de la Podgorita, unde partidul lui Djukanovici si partenerii sai liberali de coalitie, adepti ai independentei, au de furca cu gruparea politica socialista a lui Predrag Bulatovici, prieten apropiat al Belgradului. Dar nici pozitia acestuia nu este prea clara, urmare a disensiunilor cu partenerii sai sarbi din Guvernul iugoslav pe problema extradarii suspectilor de crime de razboi catre Tribunalul Penal International de la Haga.
Una peste alta, desi multi dintre cei implicati in discutiile de la Belgrad se opun independentei, nimeni nu poate impiedica Muntenegrul sa faca acest pas. Daca vrea si daca poate, politic si economic. Singura solutie pentru salvarea Federatiei o reprezinta operarea unor schimbari fundamentale in structura sa, suficient de semnificative pentru a oferi Podgoritei iluzia libertatii si a opri, in acelasi timp, sa intenteze divortul de Iugoslavia. In caz contrar, nu numai entitatea politica care este Federatia Iugoslava se va afla in pericol, dar si Kosovo sau tari precum Macedonia, unde gruparile albaneze de-abia asteapta pasul spre independenta al Muntenegrului pentru a-si intari pretentiile secesioniste.
Dezmembrarea Federatiei lui Tito
Patru din cele sase republici care au alcatuit Federatia Iugoslava pana la inceputul anilor *90 si-au obtinut deja independenta. Muntenegrul este a cincea si ultima care vrea sa se desparta de Belgrad. Doua au fost drumurile alese pana acum de predecesoarele sale: cel pasnic sau relativ pasnic (Slovenia, Macedonia) si cel al razboiului (Bosnia, Croatia).
Slovenia
Slovenia a fost prima dintre cele sase republici care si-a declarat independenta, in iunie 1991, urmare a unui referendum in acest sens. Desprinderea a fost relativ usoara. Semiinfruntarile dintre armata federala si cea slovena au durat 10 zile, la sfarsitul carora Slovenia nu mai era, si cu ajutorul Uniunii Europene, parte a Federatiei. Un an mai tarziu, era recunoscuta drept stat independent de catre UE si SUA.
Croatia
A doua a fost Croatia, unde minoritatea sarba (12% din totalul populatiei) si-a declarat autonomia regionala si a cerut ajutorul armatei de la Belgrad. La sfarsitul anului 1991, sarbii controlau aproape o treime din teritoriul croat. Acordul de incetare a focului si impartirea administrativa decise de ONU au durat pana in 1995, cand infruntarile armate s-au reluat, iar trupele trimise de Zagreb au recuperat majoritatea cuceririlor Belgradului. Ultimul bastion sarb a fost reintegrat in 1998.
Bosnia
Razboiul din Bosnia (1992-1995), care a opus factiunile croate, sarbe si musulmane si s-a soldat cu circa 250.000 de victime, a urmat organizarii unui referendum pentru independenta. Acordul de la Dayton, semnat in 1995, la Paris, a pus capat razboiului si a creat doua entitati distincte – Republica Srpska (sarba) si Federatia Croato-Musulmana, conduse de un Guvern central si o presedintie tripartita.
Macedonia
Si-a declarat independenta fata de Belgrad tot in 1991, dar principalele probleme nu i le-a creat puterea iugoslava, ci Grecia, care a obiectat cu privire la numele sau cu puternice rezonante elene. Blocada impusa de Grecia a fost ridicata in 1995 si cele doua tari au decis normalizarea relatiilor bilaterale. Disputa cu privire la numele fostei republici iugoslave continua. Tensiunile etnice (create de gruparile albaneze) si materializate in violente puternice au readus, anul acesta, Macedonia in atentia comunitatii internationale. Presiunile din afara si schimbarea Constitutiei in sensul acordarii de mai multe drepturi minoritatii albaneze au calmat deocamdata spiritele.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
