Secretarul general al ONU, Kofi Annan, al carui mandat expira la sfarsitul acestui an, a dispus crearea unui departament special care sa pregateasca… privatizarea organizatiei mondiale.
De fapt, este vorba despre externalizarea sutelor de mii de angajati, care urmeaza sa lucreze de cele mai multe ori din statele de origine, urmand ca la sediul central din New York sa ramana numai o mica parte. Printre masurile de reforma pe care Kofi Annan urmeaza sa le propuna, oficial, la sfarsitul lunii februarie, revista -The Business- citeaza -externalizarea procedurilor administrative, pentru scaderea costurilor-. Cu alte cuvinte, angajatii ONU vor fi selectati de o companie care nu are nici o legatura cu organizatia, iar acestia urmeaza ori sa aiba salarii mai mici, ori sa-si desfasoare activitatea in statele din care provin.
Recent, ambasadorul american la ONU, John Bolton, a declarat ca -daca sediul din New York s-ar micsora de la 38 de etaje la 28, atunci poate am putea vorbi de reforma organizatiei-. De altfel, unul dintre fostii consilieri de la Casa Alba, Christopher Burnham, a fost numit secretar pentru reforma managementului ONU, el urmand sa se ocupe cu aceste masuri. Propunerile de reforma sunt cu atat mai necesare, cu cat la sfarsitul acestui an va incepe cursa pentru viitorul secretar general al organizatiei. Multi dintre membrii Consiliului de Securitate sustin ideea unui asiatic in fruntea ONU, numai ca nici unul dintre statele -continentului galben- nu a facut o propunere concreta in acest sens. In plus, Europa de Est ar putea pune -piciorul in prag-, avand in vedere ca nu a avut nici un reprezentant in fruntea organizatiei mondiale. Alexandr Kwasniewski – fostul presedinte polonez – sau Vaira Vike Freiberga – fostul presedinte leton – s-ar putea afla printre favoriti.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















