La sfarsitul a patru zile de sarbatori continue, care au marcat spectaculosul jubileu al Reginei Elisabeta a II-a, autoritatile londoneze au avut de indeplinit intr-o singura noapte o sarcina-mamut: curatarea capitalei de gunoaiele lasate in urma de cei mai petrecareti dintre petrecareti.
75 de tone de resturi au fost adunate numai de pe strazile Londrei, fara a mai pune la socoteala mormanele de gunoaie ramase prin celelalte orase britanice, unde au avut loc mii de petreceri de strada. Angajatii regali au trebuit de asemenea sa faca curatenie luna la palat, inainte de schimbarea de ieri a garzilor.
In acest timp, regina si-a luat o zi de concediu, inainte de a pleca din nou in turneu prin Marea Britanie.
Surse de la Palatul Buckingham si-au exprimat incantarea cu privire la reusita sarbatorilor care au marcat 50 de ani de la urcarea pe tron a suveranei britanice, cu atat mai mult cu cat ecoul acestora a ajuns pana dincolo de Ocean, in Statele Unite. Reginei britanice i s-a adus un omagiu iesit din comun la New York, unde Empire State Building a fost luminata in rosu si auriu, fapt obisnuit numai la sarbatorile americane, evenimente newyorkeze sau celebrarea independentei SUA, pe 4 iulie.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















