
Au fost odată ca niciodată "șapte frați petrolieri", născuți din destrămarea Standard Oil. Enrico Mattei, fondatorul companiei Eni, a criticat dominația lor, dar ei erau simbolul supremației occidentale, din care făcea parte și Italia, scria într-un articol despre noua hartă a țițeiului apărută după impunerea giganților din Rusia și China, cotidianul Corriere della Sera. Dar acum, când prețul la "aur negru" a trecut de 94 de dolari barilul, este evident că Mattei ar fi rămas fără replică. Urmașii Standard Oil – ExxonMobil, Royal Dutch Shell și British Petroleum – par niște mici copii pe lângă figura impunătoare a noilor "frați", ruși și chinezi. Pentru a înțelege cât de vertiginos se schimbă conturul hărții, este suficientă o comparație a cursului la petrol, începând din 2003, cu poziția principalelor companii mondiale. Pentru că în ultimii patru ani, numărul acestora a crescut de la două la cinci, în timp ce cotațiile la petrol doar de trei ori, de la 30 la 90 de dolari barilul. Important este și faptul că ierarhia la nivelul "supermajor" reflectă schimbările revoluționare din sfera energetică. Cel mai elocvent exemplu, estima Corriere della Sera, îl reprezintă PetroChina și China Petroleum (Sinopec), două din cei "trei frați" născuți în 1982l, ca urmare a deciziei conducerii de la Beijing de restructurare a industriei energetice naționale. Zilele acestea, PetroChina va lansa la Bursa din Shanghai un nou segment din capitalul său în valoare de 9 miliarde de dolari, în condițiile în care cererea pentru acțiunile companiei depășesc de 50 de ori oferta. Saltul realizat de PetroChina poate fi considerat fără precedent: la mijlocul anului 2005, când petrolul costa doar 60 de dolari barilul, ea ocupa poziția a cincea printre cele mai mari companii din lume, fiind evaluată la bursă la 132 miliarde de dolari, iar acțiunile ei erau cotate la New York și Hong Kong. La 20 aprilie anul curent, PetroChina se găsea pe locul 13, cu 205 miliarde, pentru ca săptămâna aceasta să ajungă din nou în frunte, pe poziția secundă: cifra ei de capital a ajuns la aproape 430 miliarde de dolari. Astfel că acum, toată aristocrația industrială și tehnologică a SUA, de la Microsoft la General Electric, s-a ordonat în urma PetroChina, întrecută doar de ExxonMobil.