Acasă În Lume Pacienţii europeni nu trebuie să sufere în cazul unui Brexit fără acord

Pacienţii europeni nu trebuie să sufere în cazul unui Brexit fără acord

DISTRIBUIȚI

Astăzi, mai mult decât oricând, posibilitatea unui Brexit fără acord este cât se poate de reală.

Comisia Europeană pregăteşte măsuri speciale în vederea acestei ipoteze care se vor materializa în 30 de acte de urgenţă pe care Parlamentul European trebuie să le adopte până la sfârşitul lunii martie.

Acestea se focalizează pe 5 domenii.

În primul rând este vorba de situaţia cetăţenilor Marii Britanii rezidenţi în alte state europene: Comisia încurajează ţările membre să oferă rezidenţă şi servicii sociale acestora în speranţa că se va acţiona cu reciprocitate pentru cetăţenii UE rezidenţi în Marea Britanie.

Alte măsuri privesc serviciile financiare, piaţa certificatelor pentru emisii de carbon şi sprijinul financiar pentru graniţa Irlandei cu Irlanda de Nord.

Nu în ultimul rând se pregătesc măsuri care privesc transportul aerian între destinaţii din Marea Britanie şi state ale Uniunii Europene. Zborurile vor fi restricţionate pentru companiile britanice sau cele cu capital britanic, dar nu majoritar european, la destinaţii punct cu punct. Aceste restricţii vor afecta atât orarele de zbor, cât şi destinaţiile deservite.

„În plus faţă de aceste măsuri, în calitatea mea de preşedinte al Comisiei de mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară din Parlamentul European, am insistat asupra necesităţii de prevenire a problemelor de aprovizionare cu medicamente produse în Marea Britanie pentru a proteja pacienţii din Uniunea Europeană care le utilizează. Un rol important cred că revine şi statelor membre care beneficiază în piaţa naţională de aceste medicamente şi care trebuie să ia toate măsurile pentru a se asigura că pacienţii nu au de suferit în cazul întreruperii furnizării acestor medicamente.” a declarat Adina Vălean.

Agenţia Europeană a medicamentului identificase în prima jumătate a lui 2018 o listă de 108 medicamente ( pentru uz uman şi veterinar) care aveau nevoie de relicenţiere la vânzare pe piaţa europeană. Prin cooperarea cu companiile care le produc şi comercializează, lista s-a redus la 39 de medicamente.

Implicaţiile Brexitului în domeniul medical se extind şi pentru activităţile de cercetare şi inovare (adesea în proiecte comune cu statele UE sau finanţate cu fonduri europene), care vor fi oprite sau vor suferi întârzieri, astfel încât soluţiile potenţial salvatoare pentru pacienţi se vor materializa mai greu.

„Există proiecte de cercetare, mai ales în domeniul bolilor rare, care se derulează exclusiv în Marea Britanie, cu finanţări europene, care vor fi, cel mai probabil, oprite dacă avem un Brexit fără acord, cu implicaţii majore pe termen lung şi scurt. Cei afectaţi sunt, bineînţeles, pacienţii care beneficiază de rezultatele acestor cercetări.” spune Vălean

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.