Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane
În Lume
Home În Lume
Numărul ziariștilor închiși în întreaga lume, mai mare cu 20%
Numărul jurnaliștilor închiși în întreaga lume a crescut cu peste 20%, ajungând la cel mai înalt nivel de la mijlocul anilor 1990, a anunțat...
Osama bin Laden pierduse rolul operațional din al-Qaida
Documentele găsite în casa din orașul pakistanez Abbottabad, unde Osama bin Laden a fost ucis, arată că liderul al-Qaida nu mai avea nici un...
Protest la Washington pentru taxarea bogaților
Peste o mie de persoane venite de pe întreg teritoriul SUA, sindicaliști, șomeri sau membri ai asociațiilor, alături de militanți anti-Wall Street, au manifestat...
S&P a pus sub supraveghere ratingul „AAA” al UE
Agenția de evaluare financiară Standard and Poor's (S&P) a plasat miercuri sub supraveghere nota pe care o acordă datoriei Uniunii Europene, în prezent „AAA”,...
Militarii americani – ținta preferată a teroriștilor de pe teritoriul SUA
Militarii americani sunt în pericol în propria lor țară, unde sunt „ținta privilegiată” a teroriștilor islamiști care s-au născut sau trăiesc în Statele Unite,...
14 ani de închisoare pentru încercarea de a vinde locul lui...
Fostul guvernator democrat al statului Illinois, Rod Blagojevich, a fost condamnat miercuri la 14 ani de închisoare, pentru că a încercat să vândă locul...
500 de lovituri de bici pentru blasfemie
Un australian în vârstă de 45 de ani a fost condamnat la 500 de lovituri de bici și un an de închisoare de justiția...
SUA au ambasadă virtuală în Iran
SUA au deschis marți o ambasadă virtuală în vederea comunicării cu iranienii, în absența legăturilor oficiale între cele două țări. Autoritățile iraniene și-au exprimat...
Grecia a adoptat un buget de austeritate drastic
Parlamentul grec a adoptat în noaptea de marți spre miercuri un buget de austeritate drastic pentru 2012, mizând pe o reducere puternică a deficitului...
Președinții americani trăiesc mai mult decât americanii de rând
Președinții americani trăiesc mai mult decât americanii obișnuiți datorită nivelului de trai și tratamentelor medicale superioare, conform unui studiu. După ce mai multe cercetări...
Barack Obama – tot mai apăsat de inegalitățile sociale în creștere
Președintele american Barack Obama a criticat marți inegalitățile în creștere din Statele Unite și apreciază că lupta claselor de mijloc pentru menținerea unui nivel...
Desgăgubiri și amenzi de peste 200 de milioane de dolari la...
Proprietarul unei mine din West Virginia (estul SUA), afectată în aprilie 2010 de o explozie provocată de gaze care s-a soldat cu 29 de...
Clienții prostituatelor din Franța ar putea fi sancționați
Deputații francezi au votat marți o rezoluție ce vizează sancționarea clienților prostituatelor, iar o lege în acest sens este așteptată după alegerile pentru președinție....
Capitala Lituaniei interzice cerșitul și aplică amenzi
În capitala Lituaniei, Vilnius, a fost adoptată recent o interdicție privind cerșitul care îi pedepsește cu amenzi de până la 2.000 de litas (770...
FMI a deblocat 2,2 miliarde de euro pentru Grecia
Fondul Monetar Internațional (FMI) a aprobat luni eliberarea a 2,2 miliarde de euro pentru Grecia, ceea ce înseamnă a șasea tranșă din împrumutul de...
Germania și Franța ar putea fi retrogradate de agenția S&P
Agenția de rating Standard and Poor's a plasat, luni seară, sub supraveghere cu implicații negative ratingurile a 15 state din zona euro, ceea ce...
Obama și H. Clinton, martori la audierea lui Manning
Un analist de informații al armatei americane, acuzat că a transmis telegrame diplomatice și date militare site-ului WikiLeaks, cere ca președintele Obama și secretarul...
Franța ar putea scoate prostituția în afara legii
Parlamentul francez dezbate interzicerea prostituției și se va pronunța asupra unei rezoluții simbolice în acest sens, care, dacă va avea succes, va fi urmată...
Croația devine membră UE în 2013
Consiliul de miniștri al UE a aprobat oficial aderarea Croației la Uniunea Europeană de la 1 iulie 2013, a anunțat un purtător de cuvânt....
Criza îi „îngheață” salariul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii
Criza mondială se extinde tot mai mult în Europa, iar printre cei care plătesc în urma măsurilor austere se numără și personalități de viță...
Accident în lanț cu autoturisme de lux, în Japonia
Un accident în lanț s-a produs în Japonia și, pentru că au fost implicate numai autoturisme de lux, a devenit unul dintre cele mai...
Assange poate continua atacul contra extrădării
Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, își poate continua în fața Curții Supreme de Justiție demersul de contestare a extrădării sale în Suedia, potrivit deciziei Înaltei...
Nivel „periculos” de poluare în China
O poluare atmosferică cu un nivel calificat „periculos” de ambasada SUA a fost descoperit luni la Beijing, autoritățile fiind nevoite să anuleze în 24...
Verdict contra Greciei în disputa pe nume cu Macedonia
Curtea Internațională de Justiție (CIJ) a apreciat luni că statul grec nu s-a conformat obligațiilor sale când s-a opus aderării Macedoniei la NATO sub...
Noul premier al Italiei renunță la salariu după adoptarea măsurilor de...
Guvernul italian a adoptat duminică un pachet de măsuri de austeritate extrem de riguroase, pentru a încerca să pună Roma la adăpost de criza...
Alegerile din Rusia, marcate de acuzații de fraudă
Alegerile legislative ruse, câștigate de partidul aflat la putere, Rusia Unită, au fost marcate de „încălcări frecvente” în cadrul numărării voturilor, în special introducerea...
Luptă tot mai strânsă pentru Casa Albă: Herman Cain își retrage...
Candidatul republican la învestitura pentru alegerile prezidențiale din Statele Unite, Herman Cain, a anunțat sâmbătă că renunță la campanie, din cauza acuzațiilor de scandaluri...
Urnă de vot din turtă dulce la alegerile din Rusia
O urnă neobișnuită, făcută din turtă dulce tradițională (prianik), a fost amplasată în regiunea Tula, la sud de Moscova, în cadrul alegerilor legislative din...
Franța va dota fiecare autoturism cu etilotest
Președintele francez, Nicolas Sarkozy, a anunțat că fiecare autovehicul din Franța va trebui dotat cu un etilotest până în primăvara lui 2012. Fiecare șofer...
Atacatorul din Norvegia contestă raportul psihiatrilor: „Nu sunt bolnav mintal”
Autorul atacurilor din 22 iulie din Norvegia, Anders Behring Breivik, contestă raportul psihiatrilor care îl califică drept bolnav psihic, a anunțat sâmbătă unul dintre...
Etiopia refuză arestarea lui G. W. Bush
Guvernul etiopian a respins duminică cererea organizației Amnesty International (AI) de a-l aresta pe fostul președinte american George W. Bush, aflat în vizită în...
O elevă de 14 ani a făcut sex cu 100 de...
O elevă în vârstă de 14 ani a făcut sex cu 100 de bărbați în decurs de o lună, pentru a câștiga un pariu,...




























