
Patriarhul Bisericii Ortodoxe ruse, Kirill, va ajunge joi în Polonia în cadrul unei vizite istorice care riscă să fie tulburată de verdictul în cazul membrelor trupei Pussy Riot, judecate pentru o "rugăciune" anti-Putin la catedrala din Moscova. În cadrul acestei vizite de patru zile, prima efectuată vreodată de un patriarh al Rusiei în Polonia, majoritar catolică, șeful Bisericii ortodoxe ruse va semna vineri cu liderul bisericii catolice poloneze, monseniorul Jozef Michalik, un apel inedit la reconciliere polono-rus. Semnarea apelului va coincide cu verdictul la Moscova în cazul membrelor Pussy Riot, aflate în detenție de cinci luni, fiind judecate cu consimțământul patriarhului și riscă trei ani de muncă silnică. O "zi de sprijin" față de cele trei tinere este așteptată vineri în mai multe orașe europene. La Varșovia, organizațiile feministe au anunțat o manifestație și un marș în fața ambasadei Rusiei. Invitat oficial de șeful Bisericii Ortodoxe poloneze, monseniorul Sawa, patriarhul Kirill se va întâlni cu președintele Bronislaw Komorowski, deputații și senatorii.
Olga Dumitrescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















