Revolta
Doi politisti au fost raniti usor la Berlin dupa ce au fost atacati, marti, de circa o suta de persoane care doreau eliberarea a doi tineri arestati in cartierul Kreuzberg, unde cei mai multi locuitori sunt imigranti, a anuntat miercuri, politia locala.
Tsunami
Alerta de tsunami declarata miercuri seara in Japonia, dupa un cutremur puternic produs in insulele Kurile, a fost anulata in jurul orei locale 23.30 (16.15, ora Romaniei).
Executiv
Premierul in exercitiu al Republicii Srpska (RS), social-democratul Milorad Dodik, a fost desemnat miercuri, de catre seful statului sa formeze noul guvern, dupa victoria partidului sau la ultimele alegeri generale.
Probleme
Politicianul nationalist bulgar, Volen Siderov, a cerut Parlamentului de la Sofia sa adopte rapid o declaratie prin care sa condamne propunerea eurodeputatei Els De Groen de recunoastere a minoritatii macedonene din Bulgaria.
Directiva
UE a adoptat miercuri, in urma votului final acordat de Parlamentul European, directiva liberalizarii serviciilor, care va intra in vigoare in anul 2010 si va permite intensificarea concurentei transfrontaliere in sectorul de profil.
Speranta
Moshe Katsav va fi interogat din nou de politia israeliana. Decizia de continuare a procesului va fi probabil luata dupa audierea lui Katsav la Curtea Suprema de Justitie la 27 noiembrie, care va dezbate posibilitatea ca acesta sa ramana in functie. Surse apropiate liderului israelian au declarat marti, ca presedintele nu va lua o decizie in acest sens pana la deliberarea acuzarii.
Bomba
O explozie s-a produs in cursul noptii, intr-o cladire de zece etaje din orasul bulgar Pazarzik, renumit pentru rata ridicata a criminalitatii. Mai multe apartamente de la al treilea etaj al imobilului, unde fusese amplasata bomba, au fost avariate, iar geamurile cladirii au fost sparte. Nu s-au inregistrat victime, au declarat surse din politie, iar expertii incearca sa stabileasca tipul explozibilului utilizat.
Sondaj
Marea majoritate a cetatenilor israelieni apreciaza ca premierul Ehud Olmert, ministrul apararii, Amir Peretz si seful Statului Major al Armatei ar trebui se demisioneze in urma esecului operatiunilor din timpul razboiului din Liban, din vara acestui an, arata un sondaj.
Inlocuire
Congresmenul american democrat, Earl Blumenauer, a propus desemnarea unuia dintre colegii sai infranti in ultimele alegeri, republicanul Jim Leach, in functia de ambasador SUA la ONU.
Contestat
Mai multi membri ai Parlamentului European, in special cu vederi eurosceptice, au initiat o campanie pentru reformarea Legislativului Uniunii Europene, care prevede modificarea modului de desemnare a presedintelui Camerei parlamentare.
Eliberati
Un nou grup de persoane, dintre cele 100 care au fost rapite marti, dintr-o cladire a Ministerului pentru invatamant Superior la Bagdad, au fost eliberate, a declarat o sursa din cadrul serviciilor de securitate.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















