Suspendare
Formatiunile palestiniene rivale au suspendat negocierile privind formarea unui guvern de uniune nationala, in urma unei neintelegeri referitoare la distribuirea principalelor ministere.
Explozie
O explozie puternica s-a produs intr-un tren care circula in estul Indiei. Au murit cel putin cinci persoane, au fost ranite alte aproximativ 70, a anuntat politia. Explozia a afectat doua vagoane aglomerate ale unui tren care se afla in apropierea unei gari din statul indian Bengalul de Vest, la aproximativ 665 de kilometri nord de Calcuta.
Asigurari
Parlamentul European doreste sa asigure grupurilor politice fonduri importante care ar putea fi cheltuite fara o supraveghere sporita, au afirmat surse europene, in contextul unor dezbateri aprinse pe tema bugetului Uniunii pe 2007.
Mafie
Participantii la conferinta pentru combaterea Mafiei au cerut guvernului italian sa faca din lupta impotriva crimei organizate o -prioritate nationala-, lovind mai dur patrimoniul acesteia si noile activitati mafiote.
Arme biologice
Amenintarea armelor biologice este reala si ar putea fi indreptata nu numai impotriva oamenilor, dar si a plantelor sau animalelor, provocand pierderi economice substantiale, a afirmat directorul unui ONG care monitorizeaza stocurile de arme biologice.
Cetatenie
Peste 6.000 de persoane au primit cetatenia bulgara de la inceputul anului, o cifra net superioara celei din anii precedenti, a declarat vicepresedintele bulgar, Anghel Marin, pentru postul de televiziune bTV.
Candidat
Senatorul democrat american John Kerry a declarat ca inca mai ia in considerare posibilitatea de a candida la alegerile prezidentiale din 2008, chiar si dupa ce a fost nevoit sa-si ceara scuze pentru o -gluma nereusita- referitoare la razboiul din Irak.
Apel la calm
Oficialii americani au cerut cetatenilor din Kosovo sa-si pastreze calmul si sa previna orice incident in intervalul imediat urmator, ca urmare a amanarii propunerilor ONU cu privire la statutul provinciei, a declarat un lider al opozitiei albaneze.
Buget
Rusia a prevazut un buget pentru Aparare de 820 de miliarde de ruble (circa 24 de miliarde de euro), din care -putin mai mult de 300 de miliarde- numai pentru reinnoirea armamentelor, a declarat ministrul apararii, Serghei Ivanov.
Stagiu
Un congresman democrat a anuntat ca va propune reintroducerea stagiului militar obligatoriu, apreciind ca actualul nivel al efectivelor americane este insuficient in fata unor provocari precum Iranul, Coreea de Nord sau Irakul.
Ultimatum
Presedintia finlandeza a UE a anuntat ca termenul limita pana la care Turcia poate ajunge la un compromis cu Ciprul, pentru a evita o intarziere a procesului de aderare, este de 6 decembrie, data la care va avea loc reuniunea Comisiei Europene.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















