Președintele R.Moldova, Nicolae Timofti, nu a promulgat legea privind sterilizarea chimică a pedofililor, votată de Parlament la începutul lui martie, relatează agenția Info-Prim Neo. Purtătorul de cuvânt al Președinției, Vlad Țurcanu, a declarat că șeful statului consideră că această lege contravine prevederilor constituționale care se referă la inadmisibilitatea tratamentului degradant față de persoane, indiferent de actele pe care le săvârșesc acestea. Inițiativa legislativă privind castrarea chimică a pedofililor aparține Partidului Liberal. Proiectul a fost votat în două lecturi și urma să intre în vigoare la 1 iulie. Autorul proiectului, deputatul liberal Valeriu Munteanu, a declarat că numărul infracțiunilor sexuale împotriva minorilor crește în fiecare an, iar Codul Penal conține pedepse prea blânde, cele mai multe dosare pe acest segment fiind clasate. În ultimii cinci ani, 15 persoane au fost trase la răspundere penală în mod repetat.
Mădălin Necșuțu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















