Prințul Andrew a declarat că nu avea cunoștință că fosta sa soție, Sarah Ferguson, s-a întâlnit cu un jurnalist căruia urma să-i faciliteze o întrevedere cu el în schimbul unei sume de bani. Sarah Ferguson a prezentat scuze pentru lipsa totală de discernământ după ce a fost filmată în timp ce accepta o importantă sumă de bani, 500.000 de lire sterline (575.000 de euro), de la un jurnalist sub acoperire, pentru a-l prezenta pe acesta fostului ei soț, prințul Andrew, cu care a rămas în relații bune după divorțul din 1996. Jurnalistul a pretins că este un bogat om de afaceri străin, iar ducesa i-a promis să-i deschidă toate ușile după un avans de 31.800 de euro. Restul sumei urma să fie transferată apoi într-un cont al său din Marea Britanie, ducesa solicitând și un procent din afacerile ce vor decurge de pe urma intervenției sale. Săptămânalul „News of the World“, care a făcut publică înregistrarea video, a specificat că prințul Andrew nu era la curent cu practica fostei soții, deși aceasta i-a spus ziaristului sub acoperire că a discutat cu ducele, care i-a spus să ceară suma de 500.000 de lire sterline.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















