Producția industrială a scăzut cu 0,3% în Uniunea Europeană și în zona euro, în noiembrie comparativ cu luna precedentă, arată datele publicate ieri de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Potrivit Eurostat, producția industrială a crescut în șapte state membre și a scăzut în 14 țări membre. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Slovenia (minus 4%), Portugalia (minus 3,4%) și Spania (minus 2,5%), iar cele mai mari creșteri în Estonia (4,7%), Letonia și Olanda (ambele cu 1%). În România, producția industrială a scăzut în noiembrie cu 0,8%, după un declin de 0,3% în octombrie. În ritm anual, noiembrie 2012 comparativ cu noiembrie 2011, producția industrială a scăzut cu 3,7% în zona euro și cu 3,3% în Uniunea Europeană. Potrivit datelor disponibile, producția industrială a crescut în cinci țări membre și a scăzut în 16 state membre. ?óÔé¼?¿Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Italia (minus 7,6%), Spania (minus 7,2%) și Irlanda (minus 6,6%) iar cele mai mari creșteri în Lituania (8,9%), Estonia (6,5%) și Malta (6,1%). În România, producția industrială a scăzut în noiembrie cu 1,5%, după un spor de 0,4 % în octombrie.
Olga Dumitrescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















