Home În Lume Putin, intre Bush si Chirac

Putin, intre Bush si Chirac

DISTRIBUIŢI

Minimum 25 de minute – atat urma sa vorbeasca, aseara, presedintele rus, Vladimir Putin, de la tribuna celei de-a 57-a sesiuni a Adunarii generale a ONU. Discursul lui, despre care s-a spus ca ar fi suferit unele modificari de continut dupa intrevederea din ajun cu seful statului francez, Jacques Chirac, si cu cancelarul german, Gerhard Schroder. In orice caz, discursul si-a dorit sa prezinte viziunea Rusiei asupra situatiei mondiale actuale, asupra problemei irakiene, prin prisma rezolutiei ONU, in curs de dezbatere in Consiliul de Securitate. O expunere de pozitie inaintea mult asteptatei intrevederi cu presedintele Statelor Unite, George W. Bush.

In ajunul plecarii spre New York, Putin declara ca asa cum stau lucrurile acum in Irak -constituie cea mai buna dovada- a faptului ca Moscova a avut dreptate sa se opuna interventiei americane in aceasta tara. Formula care, luata ca atare, nu are darul de a clarifica in totalitate pozitia ulterioara a Kremlinului in dosarul irakian. De fapt, intreg interviul acordat, la sfarsitul saptamanii trecute, de Putin reprezentantilor mass-media americane, a abundat in exprimari evazive. Si care, pentru orice eventualitate, lasau loc de intors. Asa a fost si raspunsul vizand rezolutia ONU, Putin exprimand disponibilitatea tarii sale de a sustine textul elaborat de Washington, dar numai daca documentul in care -va conferi Natiunilor Unite un rol real, nu unul de simpla vitrina in problema irakiana-.

Una peste alta, la New York, presedintele Rusiei s-a trezit intre Chirac si Bush. Iar dupa ce a devenit evident ca Franta si SUA nu sunt pregatite, cel putin pentru moment, sa treaca peste disensiunile generate de abordarea problemei irakiene, toti aspteptau sa vada in ce termeni va vorbi Putin. Va ramane in tabara -prietenilor- sai europeni, sau le va intoarce spatele trecand de partea cealalta a baricadei, in barca americana? Ieri, o serie de ziare moscovite pariau pe varianta secunda. -E greu de presupus ca Putin va sacrifica interesele economice ale tarii, acordand sprijin aliatilor sai continentali, Franta si Germania. Dupa toate probabilitatile, el nu se va opune controlului american asupra trupelor ONU din Irak-, prognoza -Gazeta-.

Subscriind acestui punct de vedere, cotidianul -Moscovkii komsomolet-, nota, la randul sau, ca -Putin spera de la vizita sa peste Ocean sa deschida si mai larg usile spre America. Vrem si vom incerca sa nu-i dezamagim pe americani, pentru ca avem nevoie sa schimbam imaginea Rusiei-, lansa ziarul, in opinia caruia -noile relatii atat de laudate s-au bazat, in mare parte, pe interesul manifestat de Bush. jr pentru Rusia. El intelege ca raporturile cu Moscova sunt importante, dar, se pare, nu stie prea bine de ce sunt atat de importante-. Pentru ca -Izvestia- sa afirme, bazandu-se pe concluziile unui sondaj de opinie realizat in Rusia si SUA in ajunul reuniunii la varf, ca, -in pofida amicitiei din ultimii ani, tot departe unii de altii ne aflam, distanta marindu-se pe masura apropierii-.

Cine are dreptate, -Gazeta- sau -Izvestia-? Despre intrevederea de miercuri seara dintre Putin, Chirac si Schroder se stiu putine lucruri. Dintre cei trei protagonisti, doar Chirac a acceptat sa iasa in fata ziaristilor. Alegandu-si cu grija cuvintele, preocupat sa evite eventuale interpretari eronate, presedintele francez a recunocut, totusi, ca -gradul de suprapunere a pozitiilor Frantei si Germaniei este mai mare decat cel dintre -vechea Europa- si Rusia. -Intre Paris si Berlin nu exista nici o umbra de diferente. Apropiata de noi este si pozitia Rusiei-, a spus Chirac. Fara ranchiuna. Simplu, ca ceva implinit deja. E de la sine inteles ca multe dintre semnele de intrebare din prezent se vor lamuri la Camp David. Desi este foarte posibil ca si acolo, la resedinta oficiala a presedintelui american, lucrurile sa ramana la fel de incurcate ca in prezent.

Da, misiunea lui Putin este mult mai grea decat a lui Bush. De rezultatul discutiilor cu locatarul de la Casa Alba depind, in ultima instanta, raporturile politice ale Rusiei cu Uniunea Europeana. Fireste, cu repercusiuni imediate asupra relatiilor economice si nu numai. Este vorba atat de viitorul proiectelor energetice dintre cele doua parti, cat si problema Kaliningradului, a dreptului de libera circulatie in spatiul Schengen pentru cetatenii rusi, dar si delicata chestiune a Transnistriei. Asta enumerand doar cateva dintre framantarile -comune-. Si, normal, prietenia americanilor nu are nici un rol in aceste afaceri. In schimb, simpatia Statelor Unite este pretioasa din alte perspective.

Razboiul din Irak si batalia angajata ulterior pentru detinerea controlului asupra industriei petroliere a acestei tari a readus la suprafata problema unilateralismului in politica internationala. Si nu in ultimul rand, necesitatea restructurarii Organizatiei Natiunilor Unite. Iar ieri, de la tribuna ONU, Putin se pronunta pentru extinderea Consiliului de Securitate. In context, merita mentionat ca printre pretedentii la un loc in aceasta institutie a -alesilor lumii- figureaza inclusiv Germania. Pe de alta parte, liderul de la Kremlin a anuntat ca Rusia este gata sa-si intensifice participarea la operatiuni sub egida ONU. Sa insemne asta ca Putin este dispus sa trimita trupe in Irak, dar numai sub comanda Natiunilor Unite?

Se prefigureaza un esec al convorbirilor de la Camp David, asa cum, de altfel, anticipau multe dintre ziarele americane si moscovite? -Depinde cum privesti lucrurile-, preciza un analist rus. -Esec este mult spus. Cu siguranta, nu se va ajunge la o identitate perfecta de idei. Se va face insa o analiza pertinenta a ceea ce ar trebui sa insemne relatiile dintre cele doua puteri mondiale. Nu, Rusia si Statele Unite nu vor fi niciodata prietene la catarama. In orice caz, nu intr-un viitor apropiat, si nu atata timp cat ambitii personale devin, de multe ori, motorul a numeroase decizii-, remarca presa din capitala rusa.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.