
Râul Iordan din Orientul Apropiat, unde a fost botezat Iisus, conform dogmei creștine, nu mai este decât un fir de apă poluat și ar putea dispărea de anul viitor dacă nu vor fi luate măsuri pentru a-l proteja, a avertizat luni asociația ecologistă Prietenii pământului/Orientul Mijlociu (FoEME). Potrivit acesteia, 98% din apele sale au fost deviate de Israel, Siria, care exploatează afluentul său, Yarmouk, și de Iordania. Râul, care anterior avea un debit anual de 1,3 miliarde de metri cubi de apă dulce, vărsați în Marea Moartă, nu mai are decât 20 până la 30 de milioane de metri cubi, ceea ce are ca efect scăderea în fiecare an a nivelului acestei mări sărate cu un metru. Mai mult, apa provine de la sistemele de canalizare, de la crescătoriile piscicole sau este sărată, anunță asociația, care subliniază că în lipsa unor măsuri concrete râul va seca. FoEME a avansat o singură soluție ce prevede oprirea pompării și deversării de mari cantități de apă dulce în cursul inferior, Israelul dispunând de o parte importantă ținând cont de cantitățile deturnate, dar și de progresul tehnologic. Potrivit raportului, o mai bună gestionare ar permite Israelului să economisească în fiecare an 517 milioane de metri cubi de apă dulce și Iordaniei 305 milioane de metri cubi, dintre care o parte ar putea fi deversată în fluviu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















