Război rece energetic deasupra României

Chiar dacă Războiul Rece a luat sfârșit în teorie după prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991, interesele strategice ale Rusiei și SUA în zona Mării Negre au rămas aceleași cu mici modificări, tatonări și experimente. Dacă înainte de '89, România se afla în lagărul socialist și în sfera de influență a Moscovei, echilibrul de putere în Europa Centrală și de Est s-a modificat treptat pentru a ajunge astăzi să fie inversat total prin aderarea la NATO a majorității statelor din această zonă. Totul în detrimentul Rusiei care se află în fața unei noi realități ce poate fi tradusă prin continuarea, într-o formă nouă, a politicii de îngrădire (containment) concepută și pusă în practică de diplomatul american George Kennan după 1947. Ca noutate, această dispută Est-Vest s-a modificat în ultimii 20 de ani iar la componentă militară a acestei rivalități s-a adăugat și cea energetică. Odată cu avansul înspre Est la blocului militar al NATO, România a început să capete tot mai mare importanță iar aderarea în 2004 la această alianță avea să aducă cu sine și o concentrare tot mai mare de interese deasupra României. Pe de o parte, SUA are nevoie de un aliat puternic la Marea Neagră și este dispusă să investească și să ofere expertiză în domeniul energetic pentru ca România să rupă orice dependență de gazele rusești. Astfel, România nu va putea constitui obiectul unor presiuni rusești care uzitează des „arma energetică”. Diametral opus, Rusia încearcă să reteze proiectul Nabucco care ar urma să aducă gaze din zona Caspică în România și alte state din această zonă. România, la rândul ei, are o strategie proprie prin proiectul AGRI care ar urma să aducă gaz lichefiat via Georgia din zona caucaziană. Jocul acesta de șah energetic este în plină desfășurare la Marea Neagră iar intențiile jucătorilor sunt mult mai alambicate decât par la prima vedere.

Noile priorități ale lui Putin

Proaspăt înscăunat pentru un al treilea mandat la Kremlin, Vladimir Putin, este decis să își continue strategia de a închide culoarele energetice ale Europei spre zona Caspică și cea a Orientului Mijlociu. Scopul Rusiei este de a continua să dețină monopolul pe tot ce înseamnă export de gaze spre bătrânul continent. Presa occidentală a scris la unison că instrumentul de putere al lui Vladimir Putin este gigantul Gazprom deținut de statul rus. Prin intermediul acestuia, Putin are capacitatea de a lăsa milioane de europeni în frig, așa cum de altfel s-a întâmplat în 2006 și 2009 în disputele cu Ucraina, scria în urmă cu câteva zile analistul Ahmed Mehmi în publicația Foreign Affairs. În 2009, acesta a venit cu o strategie îmbunătățită de a-și apropia și mai tare Europa. Una care cuprinde un interval mediu de timp, 2010-2030, și are ca țintă finală crearea unui Complex Energetic European Comun. Un fel de CAER reșapat și concentrat pe zona energetică. Planul este bine pus la punct și ar trebui să se sprijine pe doi piloni – Nord Stream și South Stream. Dacă primul a fost în toamna lui 2011 și va transporta anual 55 de miliarde de metri cubi de gaze, cel de-al doilea reprezintă poate prioritatea numărul unu a acestui mandat prezidențial în materie energetică. În urmă cu mai puțin de lună de zile, Putin anunța că lucru la construirea gazoductului South Stream va începe în luna decembrie 2012. South Stream, proiect în care Gazprom este partener, alături de companii occidentale precum BASF, Eni sau GDF, va transporta gaz rusesc către Europa Centrala și de Sud, prin Bulgaria, Croația, Slovenia, Grecia, Ungaria și Serbia, ocolind Ucraina. Unda verde pentru acest proiect a fost dată de Moscova după ce a reușit să rupă Bulgaria din proiectul Nabucco în schimbul unor prețuri preferențiale pentru Sofia. Rusia anunța că, de la 1 aprilie, Bulgaria va plăti cu 11% mai puțin factura la gazele rusești pentru următoarele noi luni, adică până în luna decembrie, atunci când Putin anunța începerea construirii gazoductului South Stream. Cu toate acestea, România încearcă să aibă un cuvânt de spus în această poveste și invocă un litigiu nerezolvat de 20 de ani cu Bulgaria care implică trasarea granițelor din Marea Neagră dintre cele două țări, perimetru de circa 350 de kilometri pătrați pe unde ar urma să treacă gazoductul rusesc. Apropierea dintre Bulgaria și Rusia în plan energetic nu s-a produs numai în termenii legați de South Stream. La începutul anului, societatea civilă sprijinită de unele forțe politice de la Sofia au demarat ample proteste împotriva exploatării gazelor de șist de către compania americană Chevron iar ele s-au extins și în România. Guvernul bulgar a decis atunci retragerea licenței de explorare și exploatare de gaze șist a companiei americane Chevron, motivând decizia preocuparea pentru mediu, relata Reuters. Aceleași proteste s-au extins și în România pentru aceleași motive și nu mai puțin de 5.000 de oameni au protestat la Bârlad pentru protejarea mediului, un miting asemănător ca proporții cu unul politic.

România înconjurată

Pe lângă Bulgaria care a fost atrasă de Moscova în cadrul South Stream printr-o serie de avantaje referitoare la preț și alte state din jurul României au intrat pe rând în ecuația energetică rusească. Unul dintre ele a fost Serbia. Fără a face nimic concret pentru ca provincia separatistă Kosovo să rămână subordonată Belgradului, Moscova a reușit în schimbul unui ajutor doar declarativ să pună mână, în decembrie 2008, pe pachetul majoritar de acțiuni al companiei naționale petroliere din Serbia, Naftna Industrija Srbije (NIS). Costul achiziției a fost de 400 milioane euro pentru 51% din acțiunile NIS și alte 500 milioane euro pentru investiții. În 2011, Gazprom și-a urcat participația la 56,15% din acțiunile NIS, cumpărând această diferență cu suma de 40,3 milioane euro. Gazprom a pregătit, prin subsidiara sârbă NIS, un buget de 588 milioane de dolari pentru explorarea de zăcăminte de petrol și gaze naturale în regiunea Balcanilor pentru 2012, scrie Karadeniz Press. Printre proiectele NIS se numără și unele în România. Aici, NIS operează în parteneriat cu compania canadiană East West Petroleum. NIS și East West Petroleum, cu sediul în Canada, au semnat în luna mai din 2011 un acord pentru dezvoltarea a patru blocuri de explorare de petrol și gaze în România. NIS a anunțat în luna septembrie 2011 că intenționează să se extindă în România, Bulgaria, Ungaria și Bosnia și a înființat subsidiare în aceste țări. Ziarul Financiar a scris în urmă cu câteva luni că Petrom este în negocieri cu sârbii de la NIS, controlați de Gazprom pentru vânzarea a 139 de unitați, aproape un sfert din întreaga sa retea de distributie a carburantilor. ?ê?£tirea nu s-a confirmat iar oficialii companiei românești au negat informațiile. Cu toate acestea, NIS și-a arătat disponibilitatea de a se extinde și în Ungaria. În această țară, NIS vrea să intre în parteneriat cu o subsidiară a companiei americane Falcon Oil & Gas pentru explorarea unui zăcământ gazeifer. În ceea ce privește Ucraina, Rusia se luptă să obțină controlul asupra gazoductelor ucrainene care transportă gaz rusesc spre Europa. În schimbul acestui avantaj, Moscova promite Kievului reducerea prețului la gaze. Cele două părți nu exclud în acest moment formarea, în urma negocierilor, a unui consorțiu comun care să controleze aceste conducte, dar formula asocierii nu este încă una bine conturată.

Perspectiva independenței energetice

România se află în prezent printre statele europene care plătesc unul dintre cele mai mari prețuri pentru gazele rusești în condițiile în care țara noastră reușește să își asigure două treimi din consumul intern de gaze. La sfârșitul lunii februarie, OMV Petrom si ExxonMobil Exploration and Production Romania anunțau o descoperire semnificativa la exploatările din Marea Neagră, estimările preliminare plasând zăcământul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi, care echivalează cu de 3-6 ori consumul anual al României. Zăcământul a fost descoperit în urma forării puțului Domino-1 de către americanii de la ExxonMobil, prima operațiune la mare adâncime în largul țărmului românesc, cu o adâncime de peste 3.000 de metri. Domino-1 este amplasat în Blocul Neptun, la 170 de kilometri de țărm, în ape cu o adâncime de aproximativ 930 de metri, preciza comunicatul companiei americane. Despre această descoperire, președintele Traian Băsescu declara că România are toate șansele să devină cu state independent din punct de vedere energetic. „În anul 2011, România a consumat 14,2 miliarde de metri cubi de gaze, din care 11,4 miliarde producție interna și import de completare circa trei miliarde. Faceți socoteala, câți ani ne-ar ajunge depozitul deja găsit, ca să nu mai importăm gaze. Este clar ca România are perspectiva independenței energetice totale, iar dacă și celelalte zăcăminte ce urmează a fi prospectate vor indica cantități asemănătoare, România poate fi una dintre sursele de gaze nu numai pentru ea însăși dar și pentru multe alte țări din Europa”, declara  Traian Băsescu  în urmă cu două luni. Chiar dacă Nabucco pare să fi intrat într-un con de umbră, România este parte a proiectului interconectorul AGRI (Azerbaijan-Georgia-România) care este destinat transportului gazelor naturale azere în România, în stare lichefiată. AGRI prevede construirea a două teminale de gaz natural lichefiat, unul pe litoralul georgian al Mării Negre și celălalt la Constanța. În ultima vreme, România dă semne că ar vrea să se concentreze mai mult pe AGRI, proiect mai puțin costisitor și mai puțin birocratic decât Nabucco. Cert este că SUA susține planurile energetice ale României la Marea Neagră pentru a putea conta în această zonă pe un partener cât mai puternic din toate punctele de vedere, nu numai unul militar. Asta în condițiile în care Washingtonul va investi miliarde de dolari în elementele scutului antirachetă pe care vrea să le instaleze în România și Turcia. În tot acest timp, Rusia nu vrea să cedeze către NATO influența în Marea Neagră, considerată de Moscova în mod tradițional un „lac rusesc”, lupta se duce acum pe terenul dependenței/independenței energetice și pe rutele de transport ale hidrocarburilor din această zonă.

Mădălin Necșuțu