Home În Lume Referendum autorizat în Scoția privind independența față de Marea Britanie

Referendum autorizat în Scoția privind independența față de Marea Britanie

DISTRIBUIŢI

Premierul britanic David Cameron era așteptat luni la Edinburgh pentru a semna împotriva propriei dorințe un acord care autorizează organizarea unui referendum istoric cu privire la independența Scoției în 2014. După luni laborioase de tratative, șeful Guvernului ar trebui să-l întâlnească la amiază pe liderul naționalist scoțian Alex Salmond pentru a aproba modalitățile acestei consultări. Acordul, care va conferi putere Parlamentului scoțian să organizeze scrutinul, "marchează debutul unui capitol important în istoria Scoției", ar trebui să sublinieze David Cameron într-o alocuțiune din care fragmente au fost difuzate în avans. "De acum înainte scoțienii trebuie să ia o decizie istorică. Chiar viitorul Scoției depinde de verdictul lor", ar mai trebui să adauge premierul, opus cu înverșunare independenței. Scoția, atașată începând cu 1707 la coroana Angliei, se bucură din 1997 de o autonomie crescută în sânul Regatului Unit, care mai cuprinde Anglia, Țara Galilor și Irlanda de Nord. Dar Londra a acceptat în ianuarie principiul unui referendum, sub presiunea liderului Partidului Național Scoțian (SNP), Alex Salmond. Ulterior, liderul naționalist scoțian a trebuit să elaboreze un compromis delicat pentru a depăși divergențele importante privind organizarea scrutinului.

Olga Dumitrescu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.