Home În Lume Rusia avertizeaza voalat Romania

Rusia avertizeaza voalat Romania

DISTRIBUIŢI

Rar se întâmplă ca şeful diplomaţiei ruse să vorbească de România. A făcut-o ieri, la o zi după noua rundă de negocieri cu troica UE, la o întâlnire cu cei mai importanţi oameni de afaceri şi industriaşi ai ţării. Serghei Lavrov a evocat îngrijorarea Moscovei legată de aderarea României şi Bulgariei la Cei 25. E evident că subiectul a fost abordat şi cu oficialii UE. Cu businessmanii a fost -atacat- un aspect al problemei. Restul va veni posibil, mai târziu. -Ne îngrijorează aspecte privind exporturile de produse de oţel în UE, măsurile anti-dumping impuse de UE pentru unele din produsele noastre şi care vor fi aplicate inclusiv de România şi Bulgaria-, a spus ministrul de externe. În plus, a adaugat el, există chestiunea -producţiei fără licenţă în cele două ţări de armament rusesc şi echipamente militare-. Continuând lista -punctelor nevralgice-, Lavrov a evocat necesitatea de asigurări vizând prelungirea contractelor pe termen lung pentru livrare de materiale nucleare către cele mai noi membre UE-. Şi cam atât. Adică atât au transmis agenţiile de presă. Tăcere suspectă în sfera energiei: dacă România nu figurează în proiectele de diversificare a căilor de transport al petrolului şi gazelor naturale ruseşti, are însă probleme cu preţul, iar Bulgaria constituie o verigă importantă pe traseele de furnirzare a hidrocarburilor spre Europa.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.