Rusia și cursa pentru noul „El Dorado înghețat”

Încălzirea globală și dezghețul la care este supusă zona arctică a impus o nouă cursă pentru accesul la resurse din această zonă, una asemănătoare poate cu cea a înarmărilor din timpul războiului rece. Deși disputa este începută doar cu câțiva ani în urmă, Moscova manifestă interesul cel mai sporit pentru a ocupa zona în cauză, o atitudine expansionistă ce aduce aminte de lupta pentru ocuparea Berlinului din cel de-Al Doilea Război Mondial. ?ê?£i acum, ca și atunci, mai multe puteri occidentale care revendică la rândul lor drepturi teritoriale asupra acestui ținut înghețat, sunt angrenate în a stopa Rusia de a-și duce planul la bun sfârșit. Vecinii Rusiei din regiunea arctică – SUA, Canada, Norvegia, Danemarca – sunt cu toții membri NATO iar majoritatea și-au suplimentat efectivele militare din nord, pentru a se pregăti de o eventuală confruntare cu Rusia, chiar dacă aceasta este ultima lor intenție. Situația este cu atât mai dificilă din cauza lipsei unor norme juridice în dreptul internațional care să clarifice acest aspect rămas încă foarte ambiguu. Moscova are mai multe priorități în zona arctică, dar tema centrală rămâne accesul la bogățiile acestei zone care putea fi exploatată mai ușor în urma fenomenul de topire a gheții. Potrivit unor experți, regiunea arctică ar putea deține circa 13% din cantitatea încă cantitatea de petrol încă nedescoperită și circa 30% din resursele încă nedescoperite de gaze ale lumii. În astfel de condiții, nu este de mirare că zona arctică devine treptat una de interes pentru știință, economie, politică iar cursa pentru control este în continuă dezvoltare. Aceste bogații pot juca un rol semnificativ în noua configurație geopolitică a lumii și totodată în echilibrul de putere care s-ar putea balansa în favoarea unora dintre actorii enumerați mai sus. În această competiție, Rusia pare să dețină poziția dominantă, după ce a întreprins mai multe expediții până în prezent în această zonă. Prima până la dorsala Mendeleev în 2005, apoi pe dorsala Lomonosov în vara lui 2007 și una în 2010 în arhipeleagul Franz-Josef. În 2007, exploratorii ruși au amplasat un drapel național pe fundul oceanului Arctic, la mai mult de 4.000 de metri sub nivelul Polului Nord, într-o misiune care a simbolizat revendicările teritoriale ale Moscovei și un semnal puternic că ia foarte în serios acest lucru.

Strategii de stat

Atât de în serios, încât Rusia are în vedere chiar înființarea unor unități militare specializate, care să fie staționate în zona arctică, pentru a-și apăra interesele și noile granițe pe care speră să le redeseneze. În 2008, Kremlinul a adoptat o strategie care urmează să fie aplicată până în 2020 și care să asigure Rusiei statutul de "principală putere în zona arctică". Dar nu numai în plan economic, Rusia ar putea beneficia de mari avantaje. Consecințele militare ale unei astfel de expasiuni a Rusiei în această zonă ar putea fi însemnate, deoarece controlul asupra Polului Nord ar întări foarte mult puterea Flotei de Nord a Rusiei, care își are acum bazele în Peninsula Kola. Astfel s-ar câștiga control asupra celor mai scurte rute navale de transport dintre Eurasia și America de Nord iar țara care va stăpâni și spațiul aerian a acestei regiuni care avea o poziție dominantă și va obține astfel superioritate din punct de vedere militar. Chiar dacă Războiul Rece nu a rămas decât  o colecție de amintiri, principiile geo­politicii fac din rivalitatea ruso-americană un factor constant al relațiilor internaționale. Ciocnirea intere­selor pentru zona Arctică dintre SUA și Rusia ar putea conduce din nou la o nouă cursă a înarmărilor chiar dacă atenția lumii se îndreaptă în aceste zile spre zona Orientul Mijlociu iar specialiștii stau cu ochii pe dezvoltarea și ambițiile militare ale Chinei și Indiei.

Apa, obiectiv de securitate națională

Nu mai puțin adevărat este faptul că Rusia ia în calcul și rezervele de apă potabilă din această zonă. ?ê?£eful Consiliului Securității ruse, Nikolai Patrușev, declara într-un interviu acordat în august 2010 publicației Rossiiskaia Gazeta că deficitul de resurse de apă a generat un fenomen periculos – migrația, peste 20 de milioane de oameni părăsindu-și casele numai într-un singur an, dar și conflicte armate. Potrivit prognozelor experților ruși, între anii 2035-2045, cantitatea de apă potabilă pe care o consumă omenirea va fi egală cu resursele ei, dar criza mondială de apă poate apărea mai devreme. “Această situație este legată de faptul că principalele resurse de apă sunt concentrate numai în câteva țări. Acestea sunt în principal Brazilia, Canada și Rusia. Firește că, în aceste țări, nu va fi utilizată toată apa chiar și către 2045, avându-se în vedere marile lor resurse. Însă, pentru multe țări problema apei poate apărea mâine“, semnala Patrușev. În Rusia, problema constă nu în resursele de apă, ci în utilizarea lor, ceea ce creează deja de acum un real pericol pentru securitatea națională a țării, notează cotidianul, preluat de Karadeniz Press. Pericolul unei crize a apei este menționat și în strategia securității naționale până în anul 2020, adaugă ziarul. Potrivit lui Patrușev, în 2009, numai 38% din localitățile ruse au fost alimentate cu apă potabilă de bună calitate. În peste jumătate din orașele și localitățile ruse, calitatea apei nu este cunoscută, întrucât ea nu a fost testată.

Ambiguitate juridică

Din punct de vedere juridic, zona arctică este de asemenea într-o ceață totală, situație din care toate cele cinci state intrate în această cursă (Rusia, SUA, Canada, Norvegia și Danemarca) vor să profite. În prezent, situația se judecă în spiritul Legii Mărilor adoptată în 1982 și care a intrat în vigoare în anul 1994. Aceasta stipulează că „o țară poate pretinde drepturi exclusive economice asupra unei distanțe de cel mult 200 mile“. Totodată, Națiunile Unite, prin Comisia pentru delimitarea platoului continental, au dreptul de a decide în astfel de dispute, pe baza Convenției ONU pentru dreptul maritim, din 10 decembrie 1982. Documentul ONU permite țărilor semnatare, care au ieșire la mare, să își extindă drepturile de explorare a resurselor naturale, minerale, energetice și biologice, de la 200 de mile la 350 de mile, în cazul în care pot dovedi, pe baza unor studii științifice, că extinderea reprezintă "prelungirea naturală a platoului continental". Tocmai din această cauză, Rusia se străduiește să demonstreze cu argumente științifice că acest teritoriu i se cuvine. Spre exemplu, Rusia, Canada și Danemarca și arogă drepturile asupra dorsalei Lomonosov, aceasta având mărirea Germaniei, Franței și Italiei la un loc, și se întinde pe o lungime de 1.800 de kilometri de-a lungul Oceanului Arctic, din Siberia peste Polul Nord și apoi către Insulele Ellesmere din Arhipelagul Arctic Canadian. Argumentând că dorsala este o extensie a teritoriului său, Rusia vrea să adauge 1,2 milioane de kilometri pătrați la teritoriul său de dincolo de Cercul polar arctic, regiune ce oferă circa 80% din producția națională de gaz natural și 60% din cea de petrol. Totodată, zona în cauză este principala sursă de proveniență a metalelor prețioase. Astfel, cu extensia teritorială dorită Rusia ar putea deține un adevărat imperiu de resurse care se întinde pe 4 milioane de kilometri pătrați cu rezerve de circa 30 de milioane de tone de petrol și 130 de miliarde de metri cubi de gaze.

Zangănit de arme înghețate

În lumina acestor argumente, Moscova se zbate să obțină să solicite în acest an Organizației Națiunilor Unite, o modificare a frontierelor zona arctică, anunța în vara lui 2011, ministrul apărării și vicepremierul rus Serghei Ivanov. "Mă aștept ca anul viitor să transmitem comisiei ONU o cerere fundamentată științific privind extinderea frontierelor platoului nostru continental în zona arctică", a declarat Ivanov, conform agenției oficiale ITAR-Tass. La numai o săptămână distanță, actualul președinte rus formula o poziție mult mai tăioasă care includea și o dimensiune militară. „Vreau să subliniez. Rusia intenționează, fără îndoiala, sa își extindă prezenta în Arctica. Suntem deschiși pentru dialogul cu partenerii noștri străini, cu toți vecinii noștri din regiunea arctică, însă apărarea intereselor noaste geopolitice va fi temeinică", a declarat Putin. Cuvintele sale au fost urmate de aplauze din partea colegilor de partid, iar a doua zi, Ministrul rus al Apărării, Anatoli Serdiukov, a anunțat ca doua brigăzi armate (pana la 10.000 de militari) vor fi trimise să apere interesele Rusiei în regiunea arctica, scria revista Time. Nu același a fost mesajul lui Putin în septembrie 2010, când a invitat toti factorii de decizie din această zonă la Moscova pentru un summit numit "Arctica – Teritoriu al dialogului". Putin s-a referit atunci la nordul extrem că la "o zonă a păcii și a colaborării", în timp ce oficialii ruși au negat că ar fi dispus pregătirea trupelor rusești pentru Arctica. Pana în 2014, Canada, Danemarca și Rusia vor aduce la cunoștința Organizației Națiunilor Unite revendicările lor, iar aceasta va decide dacă sunt întemeiate. În cazul în care pretențiile țărilor se vor suprapune, acestea vor trebui să ajungă singure la un acord. Cu toate că acest lucru va fi extrem de dificil de negociat iar statele terțe vor face la rândul lor presiuni mari asupra subiecților din negocieri.

Mădălin Necșuțu