Candidata socialistă la preşedinţia Franţei, Segolene Royal, a fost primită ieri la Beijing de vicepreşedintele Zeng Qinghong, numărul cinci în ierarhia regimului chinez, care a lansat, după cum scriu agenţiile internaţionale de presă, un adevărat -asalt de amabilitate- la adresa oaspestei sale. -Este o mare plăcere să vă primesc în acest moment important pentru dumneavoastră şi să am plăcerea de a vă cunoaşte-, a spus Zeng, membru în comitetul permanent al biroului politic al Partidului Comunist Chinez, la începutul întrevederii desfăşurată, parţial, în prezenţa ziariştilor. -Sunt foarte onorată de această întrevedere-, a răspuns Royal. -Sunt aici pentru a cunoaşte mai profund problemele acestei părţi a lumii care evoluează într-un ritm uluitor. Şi noi şi voi dorim o lume multipolară, nu o hiperputere care să decidă pentru restul omenirii-, a adăugat candidatul socialist înainte ca presa să fie invitată să părăsească sala. Potrivit purtătorului său de cuvant, Segolene Royal a abordat, printre altele, unele aspecte legate de construcţia europeană, de dezvoltarea economică şi mondializare, mediu înconjurător, dar şi subiecte delicate precum -drepturile omului- şi Tibetul. Potrivit televiziunii chineze, Zeng Qinghong a subliniat că autorităţile ţării sale -acordă o mare importanţă evoluţiei relaţiilor cu Franţa-. -În ce priveşte lumea multipolară-, a precizat la randul său directorul de cabinet al pretendentei la preşedinţia franceză, -Beijing contează pe faptul că Europa constituie unul din poli-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















