
Cotidienele de stânga din Peninsulă au scris ironic, ieri, că șeful Executivului de la Roma, Silvio Berlusconi, dorește să dezvolte un cult al personalității, specific dictatorilor, pe modelul lui Nicolae Ceaușescu. Motivul acestui nou atac al presei de stânga la adresa lui Berlusconi derivă din editarea unei noi cărți dedicate „Italiei care știe să iubească“ și pe care publicația „La Repubblica“ o descrie sarcastic drept „Cărticica albă a lui Silvio Ceaușescu“. Cartea intitulată „Dragostea învinge mereu invidia și ura“ a văzut, de curând, lumina tiparului într-una dintre editurile lui Berlusconi și este o colecție de circa 50.000 de mesaje pe care acesta le-a primit din partea admiratorilor săi în urma atacului pe care un bărbat cu tulburări psihice l-a comis asupra premierul italian în urmă cu trei luni la un miting. Pe un ton melodramatic, cartea prezintă mesaje de la susținătorii politici ai lui Berlusconi către acesta prin care i se cere să rămâne „indestructibil“. „Te rugăm, nu ne abandona și clonează-te dacă poți“, este numai un exemplu al mesajelor de încurajare primite de Berlusconi. Într-un alt mesaj, un bărbat a afirmat că în momentul în care l-a văzut acoperit cu sånge, soția sa „și-a smuls părul și a început să plångă strigånd: «Sfåntă Fecioară, salvează-l pe Silvio!»“. Alți cetățeni italieni îi transmit lui Berlusconi că „se află la marginea prăpastiei“ și doar el îi poate „salva și garanta viitorul nepoților lor“. „Ne-am rugat pentru tine și o vom face în fiecare zi“. De asemenea, „Bunica Norica“ i-a trimis o scrisoare lui Berlusconi în care îi spune că mama sa îl va proteja „din rai“ și „îi va da puterea și seninătatea pentru a-și continua munca“.
Tactică de campanie
Analiștii politici au opinat că această încercare de sensibilizare a votanților din Peninsulă vine să reabiliteze imaginea premierului italian care a fost implicat, în ultima vreme succesiv, într-o serie de scandaluri cu tentă sexuală și de corupție. Totodată, mișcarea lui Berlusconi vine în contextul în care, la finele acestei luni, urmează să fie organizate alegeri regionale, iar popularitatea partidului de centru-dreapta „Forza Italia“ condus de Silvio Berlusconi este în scădere. Odată cu comercializarea cărții, Berlusconi încearcă să-și ralieze alegătorii înaintea scrutinului de la 28-29 martie. Cotidianul de stånga „La Repubblica“ a calificat publicarea cărții drept un tertip electoral și a numit-o pe un ton satiric „Cărticica albă a lui Silvio Ceaușescu“.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















