Sirienii au fost chemați ieri la vot, începând cu ora 7.00 (7.00, ora României), la primele alegeri "multipartite" după o jumătate de secol, dar acest scrutin organizat într-un climat de violență este contestat de opoziție, care evocă o "mascaradă". În toată țara, care se confruntă cu o mișcare de contestare fără precedent împotriva președintelui Bashar al-Assad începând din martie 2011. Nu mai puțin de 7.195 de candidați sunt în cursă pentru cele 250 de mandate de deputat. Noii parlamentari vor trebui să adopte o serie de reforme promise de șeful statului. Nouă partide au fost create și omologate, dintre care șapte participă la scrutin. Până la adoptarea prin referendum, în februarie, a noii Constituții, articolul 8 al legii fundamentale acorda partidului Baas, aflat la putere din 1963, rolul conducător în societate. Siria a rămas fără Parlament în urmă cu un an, din cauza revoltei care a cuprins o mare parte a țării și care a fost reprimată violent. Președintele Bashar al-Assad a fost nevoit să implementeze cele mai importante legi prin decret prezidențial.
Olga Dumitrescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















