Violențele în Siria s-au soldat cu peste 48.000 de morți, dintre care peste 33.000 de civili, de la declanșarea mișcării de protest împotriva regimului lui Bashar al-Assad în urmă cu 22 de luni, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDH). Cel puțin 33.637 de civili și-au pierdut viața începând din 15 martie 2011, a precizat organizația neguvernamentală, care îi consideră de asemenea civili și pe cei care luptă împotriva trupelor regimului sirian. Numărul soldaților uciși se ridică la 11.926 și cel al dezertorilor la 1.573, a precizat OSDH. 'Trebuie adăugate alte 968 de persoane ucise a căror identitate nu a putut fi stabilită', a afirmat directorul OSDH, Rami Abdel Rahmane, ceea ce crește numărul morților la 48.104 în decurs de 22 de luni. Acest bilanț nu include miile de persoane dispărute în detenție și nici pe majoritatea morților în rândul milițiilor pro-regim. OSDH nu i-a inclus în bilanțurile realizate pe combatanții străini uciși și care au fost anunțați în țările lor. Totalizând toate aceste categorii, numărul persoanelor ucise în violențele din Siria ar putea depăși 100.000, a afirmat Abdel Rahmane.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















