O rețea de pornografie infantilă a fost anihilată de poliția elenă, după arestarea a 11 persoane, printre care se numără starețul unei mănăstiri de lângă orașul Sparta, doi medici și un ofițer de armată. În urma perchezițiilor, s-au confiscat 30 de laptopuri și sute de dvd-uri, pe care au găsit imagini cu copii, unii având doar câteva luni. 13 persoane au fost puse sub acuzare pentru posesie și trafic de pornografie infantilă pe Internet, iar alți 130 de suspecți sunt căutați. Acuzații aveau acces pe site-uri unde puteau fi văzute imagini ilegale, folosind cardurile de credit, dar o parte din cei implicați foloseau Internet-caf?à?¢-urile, ceea ce îngreunează ancheta. Suspecții au fost depistați datorită unor informații de la poliția britanică, ei putând fi arestați automat în Grecia doar în 24 ore de la comiterea infracțiunii. Legea elenă prevede pedepse aspre pentru aceste infracțiuni, printre care și închisoarea pe viață.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















