Home În Lume Statele Unite ingroapa Tratatul antibalistic

Statele Unite ingroapa Tratatul antibalistic

DISTRIBUIŢI

Potrivit senatorului democrat Tom Daschle, presedintele american George Bush a informat Congresul cu privire la intentia sa de a retrage unilateral Statele Unite din Tratatul antibalistic ABM, semnat in 1972 cu Rusia, ca premisa pentru punerea in functiune a scutului american antiracheta, aflat in contradictie cu documentul bilateral. Un anunt oficial este asteptat pentru astazi, Casa Alba urmand sa trimita Moscovei un preaviz de sase luni in ianuarie. Principalul scop al tratatului parafat acum mai bine de 30 de ani de presedintii Brejnev si Nixon a fost ca America si, pe atunci, URSS sa se poata tina reciproc in sah pe teren nuclear.

Linistea manifestata de Moscova la aflarea vestii, dupa luni intregi de declaratii razboinice pe acest subiect, este cel putin suspecta. Afirmatiile ministrului apararii de la Moscova, care a reiterat opozitia Rusiei fata de extinderea spre Est a NATO, in special fata de aderarea Balticelor, ofera insa o explicatie simpla: aprobarea tacita a Moscovei pentru scutul american antiracheta in schimbul recapatarii influentei sale traditionale in zona baltica si, poate, si in zonele vecine din Europa Estica.

Pentru prima data de la definirea noului context geostrategic de dupa 11 septembrie, presedintele american George Bush testeaza cu adevarat relatiile cu Rusia. Planurile privind orchestrarea unei minicrize diplomatice in acest sens au fost aduse la lumina, marti, de oficiali din Guvernul de la Washington, care, sub protectia anonimatului, au declarat ca liderul de la Casa Alba intentioneaza sa anunte retragerea unilaterala a SUA din Tratatul antibalistic ABM, semnat in 1972 cu Rusia. Surse din Senat au confirmat informatiile, care vor deveni oficiale cel mai devreme astazi. Oricum, Casa Alba isi va clarifica pozitia in cateva zile, urmand ca, in ianuarie, Moscova sa fie instiintata oficial in acest sens, cu sase luni inainte ca retragerea americana sa aiba efectiv loc, dupa cum prevede tratatul.

Furtuna starnita la Washington survine declaratiilor de marti ale presedintelui Bush, potrivit caruia -se apropie momentul in care va trebui sa lasam in urma Tratatul ABM, care a fost conceput pentru alte vremuri si pentru alt fel de dusmani-. Explicatia oficiala pentru denuntarea ABM este necesitatea testarii si apoi a punerii in practica a controversatului scut national antiracheta, care vine in contradictie cu documentul bilateral. Acum mai bine de 30 de ani, principalul scop al tratatului a fost ca America si, pe atunci, URSS sa ramana reciproc vulnerabile in fata arsenalului nuclear al fiecareia dintre ele.

Liniste suspecta la Kremlin

Reactia Moscovei a fost surprinzator de blanda, probabil si datorita faptului ca, asa cum sustine Itar-Tass, in timpul vizitei efectuate la inceputul saptamanii la Moscova, secretarul american de stat Colin Powell l-ar fi informat pe omologul sau Igor Ivanov cu privire la planurile de viitor ale Administratiei de la Washington. Prima reactie oficiala ii apartine chiar sefului diplomatiei ruse, care a spus ca retragerea SUA din Tratatul antibalistic nu este o surpriza pentru Guvernul Putin. Iar unele surse din cadrul Ambasadei Moscovei la Washington sustin ca este chiar mai bine asa, pentru ca negocierile pentru modificarea tratatului ar fi adus mai multe pagube Rusiei. Aceasta, dupa ce Kremlinul a insistat in ultimele luni asupra necesitatii rediscutarii ABM, singura solutie pentru mentinerea unor relatii normale cu SUA.

Se pregateste vanzarea Balticelor?

Extrem de interesante au fost declaratiile -durului- de la Moscova, ministrul apararii, Serghei Ivanov, care a subliniat marti ca, in pofida colaborarii cu America in campania antiterorista, Rusia se opune in continuare extinderii spre Est a Aliantei Nord-Atlantice, in special integrarii statelor baltice, zona extrem de draga Moscovei. Reiterarea problemei extinderii NATO contrabalanseaza perfect incapatanarea Statelor Unite de a merge mai departe cu planurile privind desfasurarea scutului antiracheta si ar putea fi chiar moneda de schimb agreata de cele doua parti. Caci, parca, prea linistit sta Kremlinul.

Alarma la Washington

La fel de surprinzator, criticile cele mai acerbe au venit chiar de la Washington. S-au vehiculat expresii precum -o mare greseala-, -un pas inutil si prostesc-, -irational-. Senatorul democrat Tom Daschle a declarat ca retragerea SUA din Tratatul ABM -nu este deloc o idee buna si va insemna un pas inapoi pentru politica externa si de securitate a Americii-. Alti oficiali sustin ca decizia Casei Albe -va declansa o reactie in lant, care va reduce la zero cei 30 de ani de progres in chestiunea tinerii sub control a amenintarilor nucleare-.

Si va ingrijora, de asemenea, anumiti lideri europeni – unul dintre acestia este cu siguranta cancelarul german Gerhard Schroder – tocmai acum cand este nevoie de unitate euro-atlantica mai mult ca niciodata.

Ieri era asteptat si raspunsul Chinei, al carui arsenal de rachete balistice este atat de mic, incat se va vedea extrem de neputincioasa in momentul in care scutul american antiracheta va incepe sa functioneze. Expertii estimeaza ca, in acest context, replica imediata a Beijingului va fi cresterea numarului de rachete si a performantelor acestora. Acelasi lucru l-ar putea face si India, si Pakistanul, desi noile relatii bilaterale cu SUA s-ar putea sa le mai tempereze din avant.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.