
Autoritățile militare iranieni au declarat, ieri, că au reușit să dezlege unele dintre secretele militare ale americanilor după ce în luna decembrie a anului trecut s-a reușit capturarea unui avion fără pilot american menit să desfășoare misiuni de spionaj. Drona este una de tip RQ-170 Sentinel iar Teheranul a precizat că s-a și trecut la faza realizării unui copii a acestui aparat. „Voi prezenta patru indicii pentru ca americanii să înțeleagă în ce măsură am descifrat secretele avionului", a declarat la postul public de televiziune generalul Amir Ali Hadjizadeh, comandantul Forțelor aeriene și spațiale ale Gardienilor Revoluției, responsabile cu programul balistic iranian. "În octombrie 2010, aparatul a fost trimis pentru probleme tehnice în California, unde a fost reparat, apoi a fost trimis la Kandahar (Afganistan) în noiembrie 2010, dar avea în continuare probleme tehnice", a explicat el. Aparatul "a fost trimis apoi la un aeroport din apropiere de Los Angeles, în decembrie 2010 (…) și a survolat casa în care (Osama) ben Laden era ascuns cu două săptămâni înainte de a fi ucis" în Pakistan, în mai 2011, de militari americani, a adăugat acesta. Iranul a capturat în decembrie 2011 un avion fără pilot de tip RQ-170 Sentinel, care pătrunsese în spațiul său aerian într-o misiune de spionare a instalațiilor nucleare, potrivit presei americane. Teheranul a afirmat că a reușit să preia controlul acestui aparat sofisticat pentru a-l obliga să aterizeze în deșert, unde a fost recuperat aproape intact, în timp ce Washingtonul a precizat că l-a pierdut din cauza unei defecțiuni. Oficialii militari americani au minimizat însă incidentul, apreciind că Iranul nu are expertiza necesară pentru a descifra secretele aparatului. Însă generalul Hajizadeh a precizat că Iranul a început deja "să producă o copie a (avionului) RQ-170", refolosind tehnologia celui capturat.
Presiuni sino-ruse
În ultima vreme, Teheranul a fost presat de Rusia și China pentru a împărtăși cunoștințele legate de acest aparat capturat. Ahmad Karimpour, un consilier al ministrului iranian al apărării, a afirmat că Teheranul a primit cereri de la multe țări pentru informații cu privire la RQ-170 Sentinel, dar că Moscova și Beijingul au fost cele mai agresive în a obține detalii asupra dronei, scrie Karadeniz Press. Oficiali ai SUA au declarat că Iranului îi va fi greu să exploateze orice date și tehnologie de la bord mulțumită măsurilor luate pentru a limita valoarea informațiilor deținute de dronele ce operează pe teritoriu ostil. Drona Predator C Avenger reprezintă generația urmatoare de "vânător și ucigaș" din aviația militară americană. Cântărind peste șapte tone și având o lungime de 13 metri, aeronava reprezintă cel mai mare avion făra echipaj din arsenalul SUA, a scris portalul Business Insider. Aparatul de zbor costă 15 milioane de dolari și este unul dintre modelele ce vor înlocui deja învechitele drone Predator si Reaper, folosite în ultimii ani. Fabricata de General Atomics, drona Avenger are un depozit intern de arme și o evacuare în forma literei „S”, care ajută la păstrarea unei temperaturi cat mai scăzute pentru a nu putea fi detectată.
Mădălin Necșuțu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















