Bătălia pentru Marea Neagră intră într-o nouă fază. Cine face jocurile din acest perimetru strategic? De caţiva ani, rolul central în această dispută a fost revendicat de Romania, Ucraina sau chiar de Polonia. Dar cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din targ, caştigătoare pare a fi Turcia. Fără îndoială, aderarea României şi Bulgariei la NATO şi UE a modificat balanţa de puteri în zonă, sporind influenţa SUA în defavoarea Rusiei. Dar, în acelaşi timp, a fost accentuată poziţia de lider regional a Turciei. Perimetrul Mării Negre, punte între Balcani şi Caucaz, a devenit zonă de convergenţă a intereselor economice şi strategice ale Rusiei şi Occidentului din cauza importantelor rezerve energetice. Deţinand controlul asupra stramtorilor Bosfor şi Dardanele, găzduind baze NATO şi fiind un important teritoriu de tranzit al hidrocarburilor, Turcia rămâne principalul actor în regiune. Poziţie dominantă care-şi are originea inclusiv în transferul, cel puţin pentru moment, al centrului de greutate al interselor americane în Irak şi Afganistan.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















