Un cosmar pentru americani

-Cea mai proasta dintre strategii este sa ataci orasele-. Aforismul – care ii apartine celebrului filozof chinez Sun Tzu ale carui tactici de razboi sunt valabile si in zilele noastre, de la -loviturile de decapitare- la genul de campanii -soc si groaza- – se potriveste ca o manusa temerilor Pentagonului, pe punctul de a se angaja in lupta de gherila in Bagdad, comenteaza publicatia britanica -The Guardian- in editia de ieri.

Nimic nu este mai descurajator decat lunga lista a pierderilor fortelor implicate in astfel de confruntari sau numarul ridicat al victimelor civile. De la Stalingrad si Manila, la Seul si Beirut, Groznii si Mogadiscio, istoria a ceea ce puscasii marini definesc in patru cuvinte – operatii militare pe teren urban (MOUT) – este plina de dovezi ale unor pierderi militare si civile uriase, cu efect incendiar asupra opiniei publice.

Cel mai mare cosmar al Pentagonului la Bagdad este un fel de -mega-Mogadiscio-, de sute de ori mai grav ca in 1993, cand luptatorii somalezi au reusit sa doboare cateva elicoptere si sa decapiteze soldati americani si sa ii tarasca pe strazile capitalei. Incidentul a fost urmat de retragerea umilitoare a fortelor SUA de la Mogadiscio.

In cele 150 de pagini ale Bibliei americane a operatiunilor militare urbane, data publicitatii in septembrie, se reaminteste si episodul Hue – sangeroasa batalie din orasul vietnamez, din 1968, care se finaliza, patru saptamani mai tarziu, cu cucerirea a numai sapte blocuri de locuinte. Nici conflictele din Beirut si Liban, unde fortele se luptau metru cu metru pentru controlul apartamentelor sau a hotelurilor nu sunt mai prejos.

-Majoritatea operatiilor in zonele urbane dureaza mai mult decat se estimeaza initial-, avertizeaza doctrina cu pricina. In timpul exercitiilor din mlastinile din Louisiana, unde puscasii marini au construit un oras pentru antrenamente, militarii care -interpreteaza- dusmanul -ucid- sau -ranesc- de regula 60% din fortele invadatoare.

-Irakienii s-au decis sa lupte in zone urbane pentru ca stiu ca acolo avantajele noastre sunt ca si inexistente-, considera colonelul Gary Anderson, un puscas marin in rezerva citat de -The Guardian-. Acesta a luptat in Somalia si acum se ocupa cu antrenarea militarilor pentru luptele de gherila.

Intr-adevar, strazile inguste ale Bagdadului vor transforma in cenusa avantajul tehnologic american laudat de seful Pentagonului, Donald Rumsfeld, in timp ce fortele vor fi supuse unei puternice presiuni politice pentru a evita pagube civile majore. Va fi, asa cum spun ofiterii americani, o lupta de cutite intr-o cabina de telefon.

Iar cel mai mare avantaj al fortelor irakiene va fi cunoasterea in detaliu a viitorului teren de lupta – interiorul cladirilor, al locuintelor, acoperisurile si stradutele dosnice. -Nu este nici un secret ca posibilitatile noastre de a strange acest gen de informatii au fost si sunt limitate in Bagdad-, recunosc oficiali de la Washington. In incercarea de a contracara acest dezavantaj, puscasii marini care vor intra in Bagdad se vor folosi cel mai probabil de -Ochiul Dragonului-, un aparat aerian in miniatura cu o anvergura de putin peste un metru, care poate -trage cu ochiul- pe dupa colturi.

In acest context, strategii americani isi pun baza in experienta britanica – cele trei decade petrecute in Irlanda de Nord, dar si 10 ani de mentinere a pacii in Balcani si state din Africa. Potrivit modelului britanic, orasul nu este un obiectiv militar unic, ci o insiruire de -bucatele- urbane, care pot fi de marimea unei strazi sau numai a unei cladiri. Dupa preluarea controlului asupra primului dintre aceste puncte strategice, este lansat urmatorul atac, exact pe principiul jocului de sah. Esentiale in aceasta strategie sunt rabdarea si stabilirea unei punti de comunicare cu populatia locala, cu atat mai mult cu cat limitarea pagubelor civile este una dintre prioritatile luptei pentru Bagdad si o grija in plus pentru fortele anglo-americane care, alegand tintele selectiv, se vor plasa automat in situatii extrem de riscante.

In tot acest haos, comandantilor le va fi de-a dreptul imposibil sa fie la curent cu tot ce se intampla pe teren, motiv pentru care deciziile se vor lua pe loc, la nivel de caporal. Principiul este simplu – subordonatii trebuie sa continue sa opereze chiar daca se pierde legatura. Numai ca americanii sunt prea putin adaptati unei astfel de structuri, ei fiind obisnuiti cu razboaie totale si complexe, dirijate din centre de comandament de inalti oficiali militari.