Lucra la cotidianul -Kommersant-, unde proprietar a fost până anul trecut controversatul om de afaceri Boris Berezovski, un înrăit opozant al regimului de la Kremlin, duşman declarat al preşedintelui Putin. Într-o seară, a căzut de la etajul patru al blocului în care locuia. A murit pe loc. Redacţia a demarat o anchetă. Se crede că e vorba de o crimă. Ivan Safronov era un fost colonel. Se ocupa de problemele armatei şi de activitatea cosmică a Rusiei. Avea un subiect trăsnet la care lucra în momentul -accidentului- – vânzare de arme ruseşti către Siria şi Iran. -Ivan primise nişte informaţii referitoare la aceste achiziţii. Era vorba de avioane de vânătoare Su-30 pentru Siria şi de sisteme de baterii anti-aeriene clasa S-300 pentru Iran. Transportul urma să treacă prin Belarus, pentru ca Occidentul să nu acuze Moscova că înarmează statele considerate paria-, explica ziarul citat. La sfârşitul lunii februarie, Safronov a fost invitat la salonul de armament de la Abu Dhabi. La întoarcere, declarase că -are confirmarea fermă- a informaţiilor primite.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















