Acasă Life Callatis Fest 2014 dă tonul distracției pe litoral!

Callatis Fest 2014 dă tonul distracției pe litoral!

DISTRIBUIȚI

Callatis Fest 2014 continuând tradiţia spectacolelor estivale ale Mangaliei, dă tonul distracției pe litoral începând de joi, 21 august, până duminică, 24 august, pe scena plutitoare din Portul turistic Mangalia. Pe parcursul celor patru seri de festival — Callatis Stars, Dor de Callatis, Gala premiilor de excelență Callatis și Top Romanian Brands — vor urca pe aceeași scenă nume consacrate ale showbizului românesc precum Proconsul, Pheonix, Pact by Leo Iorga & Adi Ordean, Nico și Shobby, Morris, Sonny Flame, Vlad Miriță, Paula Seling, Anca Sigartău, Mihai Trăistariu, Nicolae Voiculeț Orchestra, Daniela Gyorfi, Valeria Arnăutu, Cornelia Catanga și Silvia Chifiriuc.

Prima seară a festivalului va reuni pe scenă sub titulatura Callatis Stars artiști în plină ascensiune dar și nume deja consacrate: Alexandru Pădureanu, Morris, Alyanna, Adriana Gavrilă, Maria Crăciun, Raluca Munteanu,. microrecitaluri ale artistilor Daniela Gyorfi și Emisia 2 și trupa Proconsul.

Vineri, începând cu ora 20.00, Dor de Callatis, a doua seară a festivalului dedicată muzicii populare, aduce publicului iubitor de folclor opt ansambluri și șaisprezece soliști tineri și consacrați din toate regiunile folclorice ale României. O prezenta aparte a regiunii Banat va fi Anca Pantaru si ‘Barzava’, ansamblul de dansuri al municipiului Reşita.

Sâmbătă,ora 20.30, Gala premiilor de excelență Callatis prilejuiește recunoașterea valorilor din diferite domenii ale vieții cultural — artistice, Horia Garbea, Ioan Cristescu, Dinu Grigorescu, Tatiana Odobescu, Gicu Todor, Nicu Covaci dar și reîntâlnirea cu Nico și Schobby cu noul lor single ‘Clipe’, cu Paula Seling, dar și cu Anca Sigartău, cu numerele de magie ale lui Bogdan Muntean. Un microrecital cu PACT by Leo Iorga & Adi Ordean și un recital al trupei Phoenix ne vor delecta la final.

Ultima seară a Callatis Fest 2014, Top Romanian Brands, se dorește a fi un pretext pentru a aduce pe scena festivalului branduri artistice. Astfel, duminică, ora 20.30, vor încânta publicul interpreții Vlad Miriță în duet cu Ioana Picoș, Mihai Trăistariu, Sonny Flame, trupa Iris și Nicolae Voiculeț Orchestra cu invitatii sai speciali: Anca Sigartău, Silvia Chifiriuc, Cornelia Catanga, Aurel Pădureanu ce vor încheia ediția din 2014 a festivalului Callatis pe ritmurile muzicii iubite de toți turiștii de la malul mării.

Callatis Fest 2014 este prezentat de actrița Ioana Picoș, binecunoscuta Iuliana Marciuc, realizatorul Georgio dell Noce, Ana Poterașu si Radu Neamț, Răzvan Oprea si Dan Mircea Cipariu și organizat de Asociația Callatis Fest Marea Neagră, Asociația de turism Sudul Litoralului, Primăria Municipiului Mangalia și Consiliul local Mangalia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.