Circa 2.600 de oceanografi reuniți în Australia au avertizat luni că recifele de corali din lume se degradează rapid și au făcut apel la o acțiune imediată asupra încălzirii climatice pentru a salva ce mai poate fi salvat, relatează AFP.
Într-un apel publicat cu ocazia Simpozionului internațional asupra recifelor de corali din lume, organizat la Cairns (nord-estul Australiei), unii din cei mai reputați specialiști din domeniu au arătat că sunt în pericol mijloacele de subzistență a milioane de persoane. Datorită recifelor, mulți locuitori din zonele de coastă au de lucru și hrană, se adună venituri din turism și regiunile de litoral sunt apărate natural în cazul unor valuri puternice și furtuni, arată oamenii de știință.
Ei cer măsuri urgente de contracarare a pagubelor tot mai mari produse de ridicarea temperaturii oceanelor, acidifierea apelor, pescuitul excesiv și poluarea terestră. „Perioada în care lumea ar putea acționa asupra încălzirii climatice se scurtează rapid“, a declarat Terry Hughes, președintele simpozionului care are loc din patru în patru ani și la care participă oameni de știință din 80 de țări. În Caraibe de exemplu, în ultimii 35 de ani, s-au pierdut 75% și 85% din suprafața ocupată de corali, arată Jeremy Jackson, oceanograf la Smithsonian Institution (Statele Unite). Marea Barieră de corali din Australia, care este totuși unul din ecosistemele marine cel mai bine protejate din lume, a înregistrat un declin de 50% al masei de corali în ultimii 50 de ani.
„Ceea ce este bine pentru corali este extrem de important și pentru oameni și trebuie să fim conștienți de asta. Viitorul recifelor de corali este o problemă capitală pentru omenire“, a spus Jackson.
Stephen Palumbi de la stația marină a Universității americane Stanford subliniază că trebuie rezolvate și problemele provocate de o dezvoltare agricolă anarhică și practici de pescuit intensiv. Peste 85% din recifele din „triunghiul asiatic al coralilor“ sunt amenințate direct de activități umane ca dezvoltarea regiunilor de coastă, poluarea și pescuitul excesiv.
Geo Ioanid
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















