Forma anumitor medicamente nu este un factor lipsit de importanță, iar pisarea acestora prin zdrobire mecanică este contraindicată, întrucât le reduce eficiența. Administrarea de medicamente sub formă de pastile se dovedește a fi uneori dificilă la pacienții care suferă de tulburări de deglutiție sau de ordin psihologic și au comportamente care împiedică administrarea lor pe cale orală. Acest fenomen este deosebit de frecvent întâlnit în stabilimentele pentru persoanele în vârstă, în spitalele psihiatrice sau în secțiile ORL ale clinicilor din lumea întreagă. Pisarea prin zdrobire mecanică a medicamentelor reprezintă o practică curentă.
„Deși această practică este frecventă, consecințele ei au fost rar studiate“, afirmă profesorul Jean Doucet, expert în geriatrie la departamentul de medicină internă din cadrul Centre Hospitalier Universitaire (CHU) din orașul francez Rouen. „Ne-am interesat de această problemă în urma numeroaselor tendinite contractate de personalul infirmier care trebuia să zdrobească medicamente. În acest fel am luat cunoștință de problemele mai vaste asociate acestei practici artizanale care răspundea niciunei recomandări medicale“, a adăugat profesorul francez. Pe baza acestei constatări, medicii din echipa sa au realizat un studiu, în iunie 2009, pe bolnavi din 23 de unități de geriatrie din regiunea orașului Rouen. Studiul a evidențiat astfel faptul că un sfert dintre medicamentele prescrise erau pisate pentru a se obține o pudră ce era apoi administrată pacienților. În 42% din cazuri, zdrobirea acelor medicamente era contraindicată. Transformarea formei unui medicament poate fi periculoasă și expune pacientul la supradozare sau subdozare. Într-adevăr, forma anumitor pastile este studiată pentru a le face să devină "gastrorezistente" – pentru a împiedica dizolvarea lor în stomac sau pentru a prelungi timpul de dizolvare. Aceste efecte riscă să fie anulate prin pulverizarea lor, a explicat profesorul Doucet. "Este cu atât mai regretabil faptul că, în majoritatea cazurilor, am putea să le înlocuim cu medicamente ce au forme mai ușor de înghițit sau cu medicamente pentru care zdrobirea nu este contraindicată. Dar, în lipsa unor recomandări oficiale, medicii care le prescriu nu sunt întotdeauna la curent cu aceste dificultăți", a adăugat Jean Doucet.
Studiul a dezvăluit, totodată, anumite tehnici nerecomandate în prepararea artizanală a acestor prafuri: medicamentele unui bolnav erau zdrobite împreună în 75% din cazuri și amestecate apoi cu ingrediente prea puțin adaptate scopului lor – adeseori cu compot (76% din cazuri) pentru a facilita administrarea. "Aceste practici antrenează nu doar un risc de interacțiune între substanțele active din medicamente diferite, ci și o interacțiune a acestora cu ingredientele cu care sunt administrate pentru a facilitata ingerarea lor, din cauza pH-ului sau a temperaturii, care pot cauza reacții chimice indezirabile", a spus profesorul francez. În urma acestor rezultate îngrijorătoare, un set complet de recomandări aplicabile unei liste exhaustive de medicamente ce pot fi sau nu zdrobite a fost alcătuit de departamentul de farmacologie al CHU din Rouen și pus la dispoziția medicilor și personalului medical, pe site-ul acestei clinici franceze.
Mediafax
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















