Un lansator Zenit-3M/Fregat-SB, transportând radiotelescopul Spektr-R, care va explora profunzimile Universului, a decolat ieri de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan, a anunțat agenția spațială rusă, citată de AFP.
Radiotelescopul a fost plasat pe orbită la o altitudine de circa 340.000 de kilometri, a precizat agenția Roskosmos într-un comunicat.
Radiotelescopul rusesc Spektr-R va permite efectuarea unor observații foarte precise ale Universului, cu o rezoluție unghiulară fără precedent, și mai ales studierea găurilor negre, a stelelor cu neutroni din Calea Lactee, a quasarilor și a pulsarilor.
Spektr-R va rămâne pe orbită cel puțin cinci ani.
Proiectul a fost coordonat de Viktor Khartov, directorul Institutului Lavochkin din Rusia.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















