Acasă Life Virusul HIV se poate ascunde chiar și în creier

Virusul HIV se poate ascunde chiar și în creier

DISTRIBUIȚI

Cercetătorii australieni au descoperit că virusul HIV, care declanșează temuta boală SIDA, se poate ascunde chiar în creier, descoperirea nefiind decât o nouă provocare pentru cei care încearcă să găsească un leac pentru această maladie.  Potrivit dr. Melissa Churchill, se știa că virusul se poate ascunde în diferite părți ale organismului, precum intestinele, splina sau chiar măduva osoasă.
Un studiu recent, dat publicității miercuri, a scos la iveală faptul că și creierul este o gazdă la fel de bună, relatează FoxNews.  La nivelul creierului, virusul preferă să fie găzduit de astrocite, celule esențiale în funcționarea sistemului nervos central, cu rol metabolic și de susținere pentru neuroni.
Cercetătoarea, din cadrul Institutului Burnett, a lucrat împreună cu Universitatea Monash, cu Spitalul St. Vincent din Sydney și cu Universitatea „John Hopkins“ din Baltimore.
Deși se intuia faptul că virusul s-ar putea ascunde și în creier, probabilitatea estimată era extrem de mică.  După ce s-a examinat cu microscoape de mare putere țesut din creierul persoanelor HIV pozitive, bănuiala s-a adeverit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.