Acasă Lumea-i Cum Este Când 22-iștii dilematici se leapădă de Cotroceni

Când 22-iștii dilematici se leapădă de Cotroceni

DISTRIBUIȚI

Elitiștii bugetivori de prin Institute, Edituri, Fundații și conace se leapădă de la o vreme ostentativ, unii chiar huliganic, de Cotroceni, după ce i-au înălțat ani în șir osanale stăpânului și s-au înfruptat din plin de ranguri și proporții, cum ar fi zis neînduplecatul lor adversar Adrian Păunescu. I-a venit acum rândul și celui mai grobian dintre ei, fostul poet și disident „bazat“ Mircea Dinescu. Se tot desprind ei unul câte unul, ca ploșnițele, de corpul prezidențial pe care credeau că l-au încăpușat, se dezic ei de Puterea în exercițiu, dar, pe cât cu putință, nu se leapădă și de uzufructul copios prilejuit de banul public.
Se zice că politica și intelectualii nu fac, de obicei, casă bună, dar istoria noastră mai modernă reține cu fală generații de intelectuali care au excelat în fapte pentru binele general. E adevărat că nu toți scriitorii sau cei ce se dau drept creatori spirituali se amestecă cu gura sau pe state de plată în politică, dar noi îi avem pe cei din Școala Ardeleană, pe pașoptiști, uniriști, junimiști, semănătoriști și poporaniști, pe interbelicii de dreapta, pe prigoniții sau unii „tolerați“ ai regimului comunist (nu vorbim aici de trepăduși și delatori, care sunt oriunde și oricând) care n-au fost nici politicaștri, nici profitori ai puternicilor zilei, nici cameleoni ai spațiului public.
După Revoluție, lumea noastră intelectuală prezintă un tablou consternant. Las’ că impresia generală e că n-au prea apărut mari valori în „umanioare“ (în alte țări est-europene, în Rusia, da), las’ că s-a ticluit un angrenaj care nu scoate ochii cu o ierarhie falsă de valori, cu sorosiști și freedom-house-iști în fruntea bucatelor, las’ că la ei curge și se varsă mare parte din puținul ban al bugetului public pentru cultură și mulți bani de pe afară, dar cei ce au dat-o pe anticomunism virulent și pe persiflarea faptului național s-au dovedit unul mai stricăcios, mai penibil și mai versatil ca altul. S-au năpustit și pe cultura și istoria națională, și pe Revoluție, și pe cei 45 de ani de dinaintea ei, mânjesc și încearcă să nege totul, de parcă în toată vremea aceea, e drept, cumplită, România în întregul ei și fiecare român ar fi fost un tărâm și un popor de pe altă lume, una întru totul abjectă, criminală, sterilă și absurdă. Nu-i prea mai simt de-ai lor nici confrații lor intelectuali anticomuniști din alte state răsăritene. Un polonez de bun-simț, Adam Michnik, adevărat disident la vremea lui, și cu ani de pușcărie în spate, le-a întors delicat, dar fără drept de replică vorba cu ceva timp în urmă. Laureata Nobel pentru Literatură, Herta Müller, la fel. Iar un ungur de bun-simț, și el disident autentic, Gabor Miklos Tamas, i-a atenționat fraternel cu zece ani în urmă, printr-o scrisoare deschisă și devastatoare, de postura lor lamentabilă și respectivii, vreo duzină și ceva de autori panicați, au încropit un volum de compuneri în care să se explice cumva. Iar peste zece ani, adică în această primăvară, scriitorul ungur i-a invitat, la București, la o discuție față în față, să se mai lămurească între ei. Cine a dat curs invitației? Doar… francezul Claude Karnoouh. Căci și așa sunt ei, și lași.
Relația președintelui Băsescu cu acest tip de intelectuali este, de ce să nu o recunoaștem, catastrofală. Președintele nu o prea nimerește cu asemenea specimene. Îi face consilieri ai statului, trebuie să renunțe la ei (Pleșu), îi face miniștri, prestează lamentabil (Baconschi jr), îi face adjuncți de ministru (Cristian Preda, să-l băgăm și pe el în onorabila companie), numitul latră prin gard la stăpân. Nu știu ce poezie să mai fi scris Mircea Dinescu după 1989, știu doar că la Televiziunea națională și prin publicații de tip „Urzica“ sau „Krokodil“ se sparge în figuri. Dar a prestat și ca demnitar de stat, la CNSAS, cu foloase apreciabile, pe unde și-a băgat nasul deloc dezinteresat. Nemaiprimind mălaiul, se face rău și se apucă să-l porcăie pe fostul binefăcător, actualul președinte. Iar după ce că e mai mult decât ireverențios (îl face bou pe un șef al statului), mai emite și inepții. Că Andrei Pleșu ar ști germana sau politică externă. Știe multe și e temeinic și sclipitor Andrei Pleșu „în părțile sale“ (cum ar fi zis Anton Holban), dar cu germana, cu viața internațională, e de lăsat mai moale, a se slăbi, vorba lui Caragiale. Că o fi Pleșu cel mai inteligent om din România, părerea lui Dinescu. Săracul. Săracul de Dinescu, nu de Pleșu.
Mă întreb prin ce s-ar mai simți aparținători ai acestei țări domni ca Patapievici, Liiceanu, Dinescu, Cărtărescu (alt „disident“ vizavi de Traian Băsescu), Baconschi jr, Perjovschi, Andrei Cornea, Oișteanu, Tismăneanu (căci și dânsul se simte cumva de-al nostru), ca și alți 22-iști mai mititei, dar din aceeași făină, de-a ce se joacă domniile lor prin spațiul românesc și pe bani de la noi și de peste tot. Că unii dintre ei se dezvinovățesc cum că ar fi „intelectualii lui Băsescu“, nu-i bai. Dar sunt ei și intelectuali ai României? Simt ei românește? Plâng ei plânsul tuturora, cum ar fi zis mediocrul, dar cinstitul poet Vlahuță?
Iar cu Apelul către lichele, vorba veche, cine zice, ăla e. De o Minima moralia e totuși nevoie.

Corneliu Vlad

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.