Acasă Lumea-i Cum Este Cand Romania era tara soaptelor

Cand Romania era tara soaptelor

DISTRIBUIȚI

de Corneliu Vlad

Diplomatul si omul de cultura american Kiki Skagen Munshi se verfica – intelectual si cordial – ca buna cunoscatoare a acestei tari pe care compatriotul sau, politologul Georges Friedman o vede, dimpotriva, ca pe “o carte greu de citit”. Doamna Skagen Munshi este si o buna prietena a romanilor. Dovezi cat cuprinde ofera cartea “Soapte in Bucuresti”, aparuta la – se putea oare altfel? – Editura Compania. O carte cumva (si) autobiografica, o carte adevarata sau poate doar plauzibila, dar o carte intens binevenita. Incepem sa numaram in decenii rastimpul care ne departeaza de Romania regimului comunist si literatura despre acele vremuri se incapataneaza sa ramana dominant inconsistenta, umorala sau mistificatoare intr-in fel sau altul.

Soapte in Bucuresti” e scrisa pentru doua categorii de cititori, performanta explicata prin biografia si formatia profesionala a autoarei: functionar oficial american pentru misiuni culturale in strainatate si buna cunoscatoare a culturii si civilizatiei romnaesti (ca de altfel si a altor tari in care a avut misiuni asemanatoare – India, Irak). Gratie acestor circumstante, cartea se adreseaza – dar cu mesaje oarecum diferite – si publicului romanesc, si celui strain (de altfel editura Compania a tiparit simultan cartea in doua versiuni – romana si engleza). Cartea e (si) una dintre acelea care ne face mai cunoscuti peste hotare, asa cum erau in interbelic scrierile in franceza ale lui Panait Istrati, iar strainii au ce afla dintr-o asemenea literatura. Din acest gen de scrieri despre vremuri in general apuse, intr-un stil – si el – al respectivelor vremuri, romanii au mai putine de aflat, caci pentru ei e vorba mai degraba de ceva déjà vu. Pentru romani cartea are insa o alta mare virtute, mult mai trebuincioasa in acest moment: recompune artistic secvente dramatice si ravasitoare din istoria inca fierbinte a Romaniei – din vremea “preliminariilor” celui de-al doilea razboi mondial, prin toata perioada impropriu numita de constructie socialista si pana “in preajma revolutiei” din 1989.

Cartea reinvie cu o rigoare si onestitate istorica remarcabile si cu un firesc artistic de-a dreptul surprinzator acel timp de mari framantari si sfasieri, cu razboi, ocupatie straina, teroare interna, dictatura. Nici ipocrita corectitudine istorica, nici tezism, nici ura sau partinire, ci efect de distantare (in acceptia data de Brecht termenului) care asigura dreapta judecata dar nu exclude sentimentele naratorului fata de tara si oamenii despre care scrie.

Romancierul este inzestrat cu un spirit de observatie si o acuitate remarcabile chiar si in ce priveste detaliile. Doar un exemplu: “In Romania, multe case au intrare laterala, nu pe fatada”. (Explicatia retinuta in carte, cum ca asta s-ar trage de la iesirile ascunse ale bordeielor de altadata ce ingaduiau taranilor sa scape de prigoana perceptorilor e mai degraba subliminala. Mai flatant este pentru noi romanii sa zicem ca si in casa noastra, ca si in sufletul nostru, nu se poate intra chiar asa facil, dintr-odata, prin usa din fata). Fapt e ca nici la edificiul nr. 1 al tarii, in epoca, sediul CC, nu se intra/iesea “prin fata”, decat o data pe an, de Plugusor. Ceausescu practica “Intrarea C”.

Scrie, la un moment dat, povestitoarea”ca merge in vizita “la niste romani adevarati”. Pe care stie deci sa-i descopere. Desi… tot timpul, eroina principal se intreaba daca eroul principal e sau nu omul Securitatii….Si, la un moment dat, exclama: “Ce tara ciudata, si ce regim, care ajunge sa…” etc. etc. Oricum, laitmotivul cartii, este afirmatia fundamentala ca “Romania e atat de frumoasa si oamenii chiar prietenosi”, mereu reluata cu variatiuni si exemplificari.

 

O propozitie aproape banala, din carte, explica insa totul, cuvintele ei sunt de gravat pe frontispiciu: “Ce tara fara seaman ar putea fi asta!” Tara asta, adica tara soaptelor din timpul dictaturii. Astazi, Romania nu mai este tara soaptelor, Aparent, este tara vacarmului. In realitate, insa, deocamdata, se pare, mai degraba, tara tacerii. “Auzim” noi, romanii. “aude” scriitoarea Skagen Munshi aceasta tara?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.