Acasă Lumea-i Cum Este Din gazetarie nu se prea poate fugi

Din gazetarie nu se prea poate fugi

DISTRIBUIȚI

Marian Oprea a poposit in lumea atat de precara si de indoielnica a presei libere post-decembriste venind din “lumea calculatoarelor”, cum spune insusi, adica a iesit de sub domnia preciziei, exactitatii, rigorii, pentru a se trezi intr-un valamasag de realitati si holograme de o probabilistica nu intotdeauna prea onesta. Poate si de aceea, la un moment dat, s-a decis pentru un “auto-exil” la Brebu, unde insa isi continua cu tenacitate indeletnicirea gazetareasca de care, se pare, nu mai poate scapa. Editeaza, in continuare, revista “Lumea”, in seria onorantei traditii ilustrata de premergatorii sai – George Ivascu, Ion Carje si Radu Pascal (pentru a-i numi doar pe redactorii sefi din cei peste 50 de ani de aparitie a publicatiei), dar a scris si o carte de “amintiri din prezent” (subtitlul volumului), care se cheama “Un exil la Brebu”, insa care puncteaza mult mai multe experiente de viata ale autorului. Este traiectoria unui “intelectual tehnic” convertit la jurnalism, incepand din vremea regimului comunist si a revolutiei din 1989, apoi a tranzitiei si a anilor de mari deziluzii, scarbe si infrangeri care au urmat. Moment in care a decis sa iasa din peisajul public dambovitean, unde isi dobandise rapid loc distinct si notorietate, inclusiv prin emisiuni tv pe teme – stanjenitoare pentru unii – de istorie imediata, fierbinte, cu intrebari pe muchie de cutit sau explozive. In evadarea/exilul de la Brebu, desi nu e la varsta memoriilor, s-a decis sa nareze amintiri “din prezent” intr-o cheie predominant grava, caci laitmotive sunt deceptiile si necazurile, maladiile si trecerea in nefiinta, nu numai luptele, izbanzile si multumirile, de care, totusi, avem cu totii parte intr-o masura sau alta.

 

Lectura este incitanta, pentru ca autorul-ziarist nu-l dezminte pe editorul cu acelasi nume , in a carui productie de carte se gasesc teme viu controversate, de la Albert Pike la Hitler si de la la clubul Bilderberg si generalul Plesita. Seccvente dintre cele mai misterioase, ocultate ori latent explozive de istorie contemporana sau la zi revin, de altfel, adesea si in paginile cartii in discutie. Experienta de jurnalist, teleast si patron de publicatie, care s-a dedicat predilect publicisticii de investigatie si … revelatie, oricate multumirie i-ar aduce, ii lasa totusi un gust pronuntat de amaraciune, pentru a nu spune chiar greata. De aici, in orice caz, si un impuls suplimentar pentru decizia “fugii la Brebu”, care, insa, spune undeva autorul, ar putea fi reversibila. “Etapa Brebu” e oricum una salutara, caci ingaduie o vedere “mai de departe”, asadar mai cuprinzatoare, asupra prezentului imediat, de sub ochi. Cum inspirat scrie undeva memorialistul, el nu-si relateaza amintirile, ci isi aminteste. Iar unele amintiri sunt … memorabile. Bunaoara, cele despre decembrie 1989. Citindu-le, te convingi (cei care au nevoie de asa ceva) ca atunci a fost, macar pentru cei ce au crezut in ea, si revolutie, nu doar simulacru. Unul dintre acei oameni, prieten al naratorului, ii spunea in seara zilei de 21 decembrie pe strazile de langa Inter: “Mariane, cheama si tu colegii, vecinii, rudele, sa fim cat mai multi”. E o fraza care rezuma de fapt tot ce a fost – si cat a fost – ceea ce numim azi, fara sa ne mai prea gandim, revolutia romana.

 

Cartea lui Marian Oprea pune, de multe ori, pe ganduri, pe unii ii va enerva, dar pe cei mai multi ii poate lamuri asupra unor intamplari din trecutul imediat ramase in continuare intr-o zona sulfuroasa. Si mai e de tras o invatatura: din gazetarie, daca intr-adevar o faci, nu poti niciodata pleca.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.