Acasă Lumea-i Cum Este La ONU, cine dă banul face jocurile

La ONU, cine dă banul face jocurile

DISTRIBUIȚI

Statul palestinian a devenit al 195-lea membru al UNESCO. Un fapt de rutină, s-ar putea zice, căci unde sunt 194, poate fi și  un al 195-lea, în instituția Națiunilor Unite care se ocupă de educație, știința și cultură. Mai ales că organizația respectivă nu se ocupă de politică, de probleme militare sau de securitate, ci de domenii umaniste. Și totuși, admiterea Palestinei în UNESCO, cu o majoritate categorică (107 voturi pentru, 14 contra, 52 abțineri) este eminamente politică. Este parte a confruntării palestiniano-israeliene care du­rează de peste 50 de ani. Din 1948, când a fost procla­mat statul Israel iar statele arabe nu l-au recunoscut, după care s-au produs trei războaie și nenumărate ciocniri, atentate, blocade etc., conflictul din Orientul Mijlociu se perpetuează în felurite modalități și el este cea mai veche și mai complicată criza internațională a lumii de azi. Din fericire, de la “război cald” s-a trecut, de câtăva vreme, la înfruntare pe alte paliere, dar pozițiile părților nu sunt mai ușor de conciliat. Din când în când, situația pare să se îndrepte către o soluție, dar tocmai atunci se întâmplă întorsături năpraznice care aruncă totul în aer. Ca atunci când a fost ucis un șef de stat (Anwar Sadat, președintele Egiptului) sau un premier (israelianul Menahem Begin). Ori din cauza divergențelor din interiorul fiecăreia din cele două tabere – sciziunea între Fatah și Hamas la palestineni, disputele din viața politică israeliană.
Dialogul direct palestiniano-israelian s-a între­rupt din nou în septembrie 2010 și, pentru a-l debloca, guvernul Abbas de la Ramalah a decis să forțeze nota pe tărâmul politico-diplomatic. S-a decis supunerea cererii de admitere a statului palestinian, stat recu­noscut de altfel pe plan internațional, în organizația mondială, ca membru cu drepturi depline. Israelul și aliații săi, în primul rând SUA, se opun cu înverșunare admiterii Palestinei în ONU, condiționând-o de pași înainte în dialogul palestiniano-israelian desfășurat, din 2002, sub egida unui Cvartet internațional în alcătuirea căruia intră ONU, SUA, UE și Rusia.  Palestina solicita ca admiterea sa în ONU să fie votată în Adunarea Generală a organizației mondiale, Israelul – în Consiliul de Securitate. În Adunarea Generală, Palestina ar avea câștig de cauză, în Consiliul de Securitate Statele Unite ar recurge la veto. Iar până una-alta, Palestina a fost admisă în UNESCO și inten­ționează să facă demersuri similare și în alte organisme din sistemul ONU. Cealaltă parte a ripostat prompt la mișcarea palestiniană. Israelul a anunțat că va implanta noi colonii în teritoriile ocupate, iar Statele Unite au decis să sisteze contribuția lor financiară la bugetul UNESCO. Ceea ce înseamnă că UNESCO n-ar mai putea funcționa cum se cuvine, căci contribuția financiară americană alimentează o cincime din bugetul acestei instituții a ONU.
Moralmente, palestinienii au câștigat o victorie, Israelul a pierdut.  Iar Statele Unite sunt, și ele, într-o poziție incomodă, căci sunt nevoite să adopte o poziție dură și cu o audiență în scădere. Paralizează funcțio­narea UNESCO și sunt decise să recurgă la veto, ceea ce, în fond, înseamnă dictat de mare putere.
De ce ar fi Israelul atât de intransigent în poziția sa, care, în mod evident, e în pierdere de viteză? Pentru a arăta că nu este dispus să facă concesii, indiferent de condiții, într-un moment  când trebuie să facă față unor noi sfidări. Prin Egipt, care și-a schimbat linia politică externă în raporturile cu Israelul. După înlăturarea de la putere a președintelui Mubarak, Israelul pierde cel mai prețios interlocutor din lumea arabă. După Iran, pe vremea Șahului, un partener apropiat, între Iran și Israel relațiile au ajuns la paroxism, iar acum și premierul, și președintele statului Israel îndeamnă deschis la acțiuni militare pentru distrugerea capacităților nucleare ale Tehera­nului. Turcia, și ea până mai anii trecuți în relații foarte strânse cu Israelul, inclusiv relații militare, și-a blocat, practic contactele politico-diplomatice cu Israelul. Nici o mare țară musulmană din apropierea Israelului nu-i mai este acestuia interlocutorul de care are nevoie. Iar „primăvara arabă“ nu și-a consumat încă toate combustiile și se pot produce schimbări noi, imprevi­zibile, dar care nu vor fi, în nici un caz, favorabile Israelului. Analiști serioși de la Consiliul pentru Politica Externă al SUA apreciază că declarațiile amenințătoare ale liderilor Israelului sunt parte a unui război psihologic, dar de fapt nu există pericolul real al unei acțiuni în forță (asemenea acțiuni, cum au fost bombardarea obiectivelor nucleare ale Irakului sau Siriei, nu se anunță dinainte). Dar aceiași analiști nu întrezăresc la orizont nici „evoluții pozitive“.
Diplomația românească prestează prost și în acest moment critic. La UNESCO s-a abținut la vot, după care MAE a emis niște „precizări“ ratând ocazia de a tăcea. S-a spus că mai întâi Consilul de Securitate ar trebui să se pronunțe. O fi așa scris în Carta ONU, în ce privește ONU, nu și la UNESCO. Iar omenește vorbind, un singur stat, fie el și membru permanent al Consiliului de Securitate,  trebuie să aibă un cuvânt mai greu decât, să zicem, cele 107 state care au votat favorabil la UNESCO? Ce fel de organizație cu vocație universală mai sunt atunci Națiunile Unite? Dar dacă SUA cotizează grosul la bugetul ONU, zecile de voturi ale majorității statelor lumii s-ar părea că nu mai contează.

Corneliu Vlad

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.