Alicia Keys a declarat că și-ar dori să lucreze cu cei de la White Stripes. Într-un interviu acordat "The Mirror", starul R&B a spus că trupa ar aduce un altfel de "suflu" viitorului sau album. "Sunt foarte direcți, dintr-o bucată și necizelați. Este vorba de tobe și de chitară. Este atât de simplu – și îmi place foarte mult asta" a menționat Keys. "Cred că am putea face ceva foarte interesant, care să unească muzica soul cu rockul" a continuat cântăreața. Aceasta nu este prima dată când Alicia Keys și-a exprimat dorința să lucreze cu muzicieni rock. Anul trecut, ea își declara admirația pentru cei de la Queens of the Stone Age.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















