Acasă Monden Ancheta asupra decesului lui Heath Ledger a fost închisă

Ancheta asupra decesului lui Heath Ledger a fost închisă

DISTRIBUIȚI

Autoritățile federale din New York au închis ancheta asupra decesului actorului australian Heath Ledger, survenit în ianuarie, în apartamentul acestuia din New York, în urma unei supradoze de medicamente, fără a pune sub acuzație pe cineva, potrivit Reuters. Site-ul de Internet al revistei "People" anunța, zilele trecute, că ancheta asupra morții lui Heath Ledger a fost închisă, fără a se aduce niciun fel de acuzații, și cita în acest sens o sursă neidentificată din partea autorităților federale care s-au ocupat de acest caz. Aceeași sursă a indicat că biroul procurorului nu o va amenda pe actrița Mary-Kate Olsen, care fusese citată pentru declarații, dar nu s-a prezentat în fața autorităților, spunând că va face acest lucru doar dacă i se garantează imunitatea la acuzații. Mary-Kate Olsen, în vârstă de 22 de ani, a fost o bună prietenă a lui Ledger și, totodată, prima persoană pe care a chemat-o maseuza actorului australian după ce aceasta a descoperit, în luna ianuarie, cadavrul lui Ledger, în apartamentul lui din New York.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.