Acasă Actualitate Autoritățile române umblă cu bilanțul „vopsit” la ONU

Autoritățile române umblă cu bilanțul „vopsit” la ONU

DISTRIBUIȚI

Bilanțurile inundațiilor din această vară, anunțate de autorități, prezintă o situație dezastruoasă: 5.595 de locuințe afectate, dintre care aproape 1.500 au nevoie de reconstrucție totală. Bilanțul pe care îl prezintă străinii este însă cu totul altul. Potrivit bilanțului ONU, în România numărul locuințelor afectate este de 8.941. O diferență de "numai" 3.346 de locuințe afectate de inundații față de situația reală. La ce ne servește această diferență? Cu siguranță la a-i impresiona pe străini. Bilanțul prezentat de MIRA nu este complet, echipe de evaluare aflându-se încă pe teren. Oare străinii au evaluat mai repede? Sau pur și simplu autoritățile române au făcut o estimare anticipată pentru a-i sensibiliza pe cei de la ONU?

Inundațiile din România au produs în această vară pagube însemnate. Bilanțurile anunțate de autorități prezintă o situație dezastruoasă. Potrivit MIRA, au fost afectate 5.595 de locuințe, dintre care aproape 1.500 au nevoie de reconstrucție totală. Românii din țară și cei de peste hotare au fost impresionați de nenorocirea care s-a abătut asupra oamenilor și au decis să ajute cum pot familiile sinistrate. Așa au apărut Teledonul, campanii de strângere de fonduri, ajutoare, tabere pentru copiii celor care au suferit în urma inundațiilor, promisiuni de ajutorare din partea autorităților și speranțele că și europenii vor face ceva pentru noi. Bilanțul pe care îl prezintă străinii este însă cu totul altul. Inundațiile care au lovit Europa de Est la finalul lunii iulie – România, Ucraina, Republica Moldova – au lăsat în urmă 42 de morți și au determinat evacuarea a 40.000 de persoane, au anunțat Națiunile Unite. Potrivit bilanțului ONU, în România numărul persoanelor evacuate a ajuns la 10.520, iar al locuințelor afectate, la 8.941. Inundațiile care au lovit România sunt cele mai grave din ultimii 40 de ani, a spus purtătorul de cuvânt al Biroului de coordonare a afacerilor umanitare al ONU, Elisabeth Byrs.

Lucrăm la impresie artistică

O diferență de "numai" 3.346 de locuințe afectate de inundații față de situația reală. La ce ne servește această diferență? Cu siguranță la a-i impresiona pe străini. Ministrul de interne, Cristian David, vorbește despre 5.595 de locuințe afectate de inundații, dintre care 3.900 au nevoie de reparații, alte 203 de lucrări de consolidare, iar 1.492 de reconstrucție totală. Raportorii ONU au fost, cel mai probabil, înșelați de autoritățile române, care au exagerat cifrele transmise. Posibilitatea ca străinii să se fi aflat pe teren pentru a face propriul bilanț e minimă. Ministrul David recunoaște că bilanțul făcut nu este complet, iar comisiile de evaluare tehnică sunt încă pe teren pentru a inventaria terenurile agricole și obiectivele socio-culturale, urmând ca săptămâna viitoare să existe un tablou complet al tuturor pagubelor înregistrate la aceste inundații. Oare străinii au evaluat mai repede? Sau pur și simplu autoritățile române au făcut o estimare anticipată pentru a-i sensibiliza pe cei de la ONU? Nici în ceea ce privește persoanele afectate, pentru județele Bacău și Botoșani nu există încă rezultate finale. Nu știm însă dacă ucrainenii au adoptat metoda autorităților române de bilanț anticipat.
În Ucraina, potrivit bilanțului Națiunilor Unite, 34 de persoane și-au pierdut viața, iar 25.000 au fost evacuate. Nu mai puțin de 24.000 de hectare de terenuri agricole sunt încă inundate, iar o parte însemnată a recoltelor a fost compromisă. În Ucraina însă, nu este încă momentul bilanțului final, cel puțin așa susține reprezentatul ONU, care oricum nu este prezent la fața locului.
Anumite zone din teritoriul ucrainean sunt inaccesibile pe cale terestră, iar proviziile de apă și alimente sunt distribuite cu elicopterul, a mai spus purtătorul de cuvânt al ONU.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.