Home Monden Andreea Mantea nu mai are voie în „Playboy”

Andreea Mantea nu mai are voie în „Playboy”

DISTRIBUIŢI

„De mică am vrut să fiu independentă, să nu cer toată ziua bani părinților. Așa că, pe la 15-16 ani, am început să lucrez într-un restaurant ca picoliță. Era singura muncă pe care o puteam face la vårsta aceea, pentru că nu aveam nicio pregătire“, mărturisea Andreea Mantea în urmă cu ceva vreme, scrie vdtonline.ro
Iar soarta a fost extrem de blåndă cu ea. Acum, la 22 de ani, 1.70 metri și 51 de kilograme, frumoasa brunetă, posesoare de dimensiuni perfecte, 91-61-90, se poate lăuda cu faptul că se află pe culmile succesului. Este un fotomodel cu nume în industrie, o vedetă TV în plină ascensiune și are la activ deja trei pictoriale în „Playboy“, pozând atât pentru iepurașul cu papion din țara noastră, cât și pentru cei din Ucraina și Statele Unite.
Și urechiușile, ce-i drept, i se potrivesc de minune. Am putea chiar spune că s-a născut cu ele. Cu toate acestea, există o mare șansă să nu o mai vedem în publicația mai sus amintită. Potrivit revistei „Star“, asistenta lui Mircea Radu a primit interdicție de la iubit de a mai poza goală. Mai în glumă, mai în serios, Andrei Țârdea, potent om de afeceri, i-ar fi cerut Andreei să îi promită că nu se mai dezbracă în fața camerei. Iar tânăra, cu jumătate de gură, ar fi acceptat…

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.