Home Monden Andreea Tivadar: Îmi caut sufletul-pereche

Andreea Tivadar: Îmi caut sufletul-pereche

DISTRIBUIŢI

Modelul Andreea Tivadar s-a săturat de modelling. În 2011 vrea să își schimbe radical viața – vrea să încerce o carieră într-un alt domeniu – televiziune sau relații publice, să își pună ordine în stilul haotic de viață, să își găsească iubirea vieții și să își întemeieze o familie. „Vreau să învăț să și gătesc, ca să fiu o bună gospodină, să știu să-i prepar soțului meu mai mult decât cartofi prăjiți și ochiuri“, spune Andreea pentru perfecte.ro.
„Vreau o carieră de succes în alt domeniu decât cel al modellingului pentru că, din păcate, cariera de model nu durează mult și nu poți să o practici toată viața. Poate în televiziune sau pe post de PR, pentru că am și terminat o specialitate în acest domeniu. Nu știu exact ce job mi s-ar potrivi pentru că n-am mai lucrat până acum, dar cert este că vreau mai mult decât am realizat până acum și știu că pot“, a spus Andreea Tivadar pentru Perfecte.ro.
Andreea Tivadar se gândește din ce în ce mai serios să își întemeieze o familie și să fie femeie la casa ei.
„Pe plan personal… ce o să vrea Dumnezeu! Vreau să-mi întemeiez o familie, să am un copil, o mașină, o casă etc dar nu ține doar de mine, iar eu sunt de părere că toate se întâmplă la timpul lor și totul are un scop în viață. Da, vreau să îmi găsesc sufletul pereche, dar mă repet – nu ține doar de mine“, mai spune Andreea Tivadar.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.