Celebra Angelina Jolie, în vârstă de 34 de ani, mamă a șase copii și cunoscută pentru numeroasele campanii umanitare desfășurate, este cea mai puternică vedetă din lume, potrivit revistei „Forbes“.
Jolie a detronat-o pe Oprah Winfrey, care a fost, timp de doi ani, cea mai influentă vedetă din lume, cu o avere estimată la 275 milioane de dolari, informează „The Telegraph“, citat de ziare. com. Pe locul trei în topul celor mai puternice vedete din lume se află Madonna, urmată de Beyonce Knowles și de Tiger Woods. Bruce Springsteen și Steven Spielberg își păstrează locul în clasamentul „Forbes“, iar Jennifer Aniston, Brad Pitt și Kobe Bryant se numără și ei printre primele zece vedete din lume, ca avere și ca influență. Printre celebritățile care nu se mai află anul acesta în topul „Forbes“ 100 cele mai puternice vedete din lume se află Keira Knightley, Gordon Ramsay și J.K. Rowling. David Beckham s-a clasat anul acesta pe locul 28, după ce în 2008 a fost cea mai puternică vedetă britanică, aflându-se pe locul cinci. Criteriile pentru ierarhizarea vedetelor în clasamentul „Forbes“ sunt legate de averea lor și de expunerea mediatică. Astfel, cuplul Angelina Jolie-Brad Pitt este cel mai fotografiat din lume. Câștigul pe anul trecut al Angelinei s-a ridicat la 27 milioane de dolari. Aici este inclusă și suma de 14 milioane cerută de vedetă unei reviste pentru drepturi exclusive de fotografiere a gemenilor săi, Knox Leon și Vivienne Marcheline. „Și-a dublat veniturile față de anul trecut și, fără îndoială, Angelina Jolie este cea mai puternică vedetă din lume. Se află într-un permanent dialog cu toată lumea, de la actori și până la oamenii de rând, pentru care are inițiative filantropice“, se arată în comunicatul revistei „Forbes“. Clasamentul celor mai puternice vedete din 2009 este dominat de femei, Tiger Woods fiind singurul bărbat din primele cinci cele mai puternice vedete din lume. Au intrat în clasamentul Forbes de anul acesta băieții de la Coldplay, care se află pe locul 15, datorită vânzărilor înregistrate de cel mai recent album și premiilor Grammy câștigate. Președintele Barack Obama este singurul șef de stat care a apărut în topul „Forbes“, publicat anual, încă din 1999. Pe ultimele locuri în clasamentul celor mai puternice vedete se află Kate Moss, Mariska Hargitay, Jennifer Love Hewitt și Danica Patrick.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















