Dupa ce am asistat la prima editie a Premiilor Muzicale MTV, care s-au dovedit a fi mai mult o imagine voalata a posibilitatilor romanesti, iata ca joi seara, crema artistilor romani s-a adunat in clubul Twice pentru a sustine -Examenele- puse la cale de primul post de televiziune axat pe domeniul muzical, Atomic TV.
Ce-i drept, pleiada de artisti s-a adunat cam greu, motiv pentru care inceperea spectacolului a fost amanata cu circa o ora, fata de cum fusese anuntat in prealabil, insa nu ne-am suparat, pentru ca Dj Marica ne-a incantat urechile cu un program muzical de mare exceptie.
Intr-un sfarsit, tinerii prezentatori ai Atomicului au declarat deschisa sesiunea de examene, primii elevi care au dat proba orala (conform orarului afisat in hol) fiind fetele de la T.N.T, adica Deea, Lala si Tisha.
Dupa ce am aflat cum sunt -anii de liceu- in varianta play-back si mai ales dupa ce ne-am dat seama ca cele trei fete simpatice au emotii cu carul cand intra pe scena, au urmat baietii de la Gaz pe Foc, cu o prestatie semilive, pentru ca instrumentalul contine cateva pachete de voci generos plasate pe refren. Oricum, baietii nu s-au descurcat chiar rau, insa nici publicul nu le-a acordat prea multa importanta.
Andreea Antonescu (sau AndreEA), adica cea de-a treia eleva dinaintea primei sesiuni de premiere, a fost o surpriza neasteptat de placuta. De ce? Pentru ca s-a riscat sa cante live, chiar daca s-a auzit ceva mai slab si a avut si ea cateva -smecherii tehnice- pe instrumental. Cu toate acestea, am ramas placut surprins de faptul ca fosta componenta a retetei de succes Andre, ne-a aratat o oarecare maturitate scenica.
Au trecut si cele trei momente de muzica si buna dispozitie si a inceput prima sesiune de premii.
Diploma si trofeul cu greutate pentru -prestatie live k-lumea- a ajuns in mana baietilor de la Vama Veche, prezenti pe scena fara Chirila, trupa care a reusit sa-i devanseze pe Parazitii, Partizan, Stefan Banica Jr. si Spitalul de Urgenta.
La categoria featuring, castigatorii Papa Junior si Moni-K, nu s-au putut bucura pe deplin de premiu pentru ca doar Moni-K a fost prezenta la eveniment.
Ultima diploma k-lumea din aceasta sesiune, s-a acordat pentru -regizorul k-lumea-, premiul fiind adjudecat de Andreea Paduraru, pentru videoclipul -Dor de tine, dor de noi- – Hi-Q. Nici cea mai buna regizoare din Romania nu a putut primi live acest premiu, fiind in focul muncii la acea ora.
Din nou muzica si din nou playback, atat fetele de Evrika, cat si K-pital, Uni-K sau Body&Soul mimand cu zambetul pe buze timp de circa patru minute fiecare.
A urmat sesiunea a doua de examene, cu premiul pentru -cel mai bun album k-lumea-, adjudecat de baietii de la Parazitii pentru albumul: -Irefutabil-.
Ei au concurat cu Voltaj (-424-), Class (-Intr-o zi-), Zdob si Zdub (-Agroromantica-) si cu Omul cu Sobolani (-Mainile sus!-).
Fetele de la T.N.T. i-au urmat pe baietii de la Parazitii, fiind premiate pentru categoria -debut k-lumea-. Ajunse pe scena, cele trei domnisoare au avut mici probleme atat cu trofeul, cat si cu sticla de sampanie de cinci litri.
Din nou muzica, insa de aceasta data 100% live asigurata de baietii de la Omul cu Sobolani, care i-au rugat pe toti cei care fac play-back sa -ridice mainile sus!-.
Ritmurile rock au fost inlocuite de reggae, o data cu cele trei piese interpretate de Pacha Man, Dru Klein si Mo Weed.
Ultima sesiune a -Examenelor Atomic- s-ar fi putut numi sesiunea de premiere a artistilor Cat Music. La aceasta sesiune s-au acordat premiile: -piesa k-lumea- – castigat de baietii de la O-Zone, pentru piesa: -Despre tine-, -trupa k-lumea- – castigat de baietii de la Voltaj si ridicat de Dan Popi, patronul Cat Music, deoarece baietii erau jos la terasa, acelasi Dan Popi revenind pe scena pentru ridicarea premiului -artist k-lumea-, acordat lui Stefan Banica Jr. care din pacate nu a fost prezent la eveniment.
Singura artista premiata la aceasta sesiune a fost Nicola, care a aparut pe scena si le-a multumit fanilor.
Dupa incheierea sesiunilor de examene, publicul, artistii, producatorii si ziaristi au asistat la programul intitulat -lectura obligatorie-, prestat de doua trupe de greutate a Hip-Hop-ului romanesc: La Familia si Parazitii.
Seara s-a incheiat, asa cum era de asteptat cu antren si buna dispozitie.
Ca si concluzie, putem spune ca examenele Atomic au fost o reusita, chiar daca pentru acest lucru nu a fost nevoie de fast, fite sau covoare rosii.
Pana la editia de anul viitor, putem sa va anuntam ca manelele vor disparea din grila Atomic TV… in curand.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















