Cântăreața britanică Amy Winehouse, decedată în iulie 2011, la vârsta de 27 de ani, nu a lăsat în urma ei niciun testament, iar averea ei, estimată la circa 3 milioane de lire sterline (3,6 milioane de euro), a revenit astfel părinților săi, Mitch și Janis Winehouse. Întrucât Amy Winehouse nu redactase niciun testament, averea artistei a revenit automat părinților ei, nu fostului soț, Blake Fielder-Civil.
Potrivit tabloidului The Sun, bunurile cântăreței valorează 4.257.580 de lire sterline (5.091.008 euro), iar averea ei, după achitarea taxelor și a facturilor, se ridică la 2.944.554 lire sterline (3.520.943 de euro).
„Nu sunt multe persoane de 27 de ani care să își facă testamentul, iar Amy nu și l-a făcut nici ea. Nu avea nicio idee despre câți bani avea și această chestiune nu era pentru ea o prioritate. Dacă și-ar fi făcut testamentul, Blake ar fi moștenit ceva – poate nu bani, dar probabil o proprietate. Amy încă îl iubea în momentul în care a murit. Astfel, Mitch și Janis au moștenit totul. Ei sunt sensibili și probabil este mai bine că Blake nu a primit nimic”, a spus o sursă.
Cântăreața britanică, care a avut o căsnicie turbulentă de doi ani cu Blake Fielder-Civil, încheiată printr-un divorț, în 2009, avea o avere estimată de 10 milioane de lire sterline (11,9 milioane de euro) atunci când se afla în culmea carierei sale.
Compania Cherry Westfield înființată de Amy Winehouse valora 2.004.963 de lire sterline (2.397.437 euro) în momentul morții artistei, iar o a doua companiei a acesteia, CW Touring, valora doar 8.032 lire sterline (9.604 euro). În 2009, CW Touring valora 142.012 lire sterline (169.811 euro).
Amy Winehouse a murit pe 23 iulie 2011, la vârsta de 27 de ani, după ce s-a confruntat mulți ani cu dependența de alcool și de droguri. Moartea ei a fost una accidentală, potrivit rezultatelor anchetei făcute de poliție, cauzată de abuzul de alcool.
Cele două discuri lansate în timpul vieții sale, „Frank” și „Back to Black”, recompensat cu cinci premii Grammy, s-au vândut în peste 12 milioane de exemplare în întreaga lume.
Lansat în 2006, Back to Black” a devenit, după moartea divei, cel mai bine vândut album al secolului al XXI-lea, în Marea Britanie.
Georgiana Moroșan