
Catherine Zeta-Jones, afectată de lupta împotriva cancerului pe care a dus-o soțul său, actorul Michael Douglas, a urmat un tratament contra tulburării bipolare cu care a fost recent diagnosticată, a anunțat miercuri agentul de presă al actriței galeze.
„După stresul prin care a trecut în ultimul an, Catherine a decis să se interneze pentru o scurtă perioadă de timp într-o instituție specializată pentru tratarea tulburărilor maniaco-depresive“, a declarat Cece Yorke, agentul actriței. „Se simte bine și este nerăbdătoare să înceapă, săptămâna aceasta, munca la cele două filme pe care le are în plan“, a adăugat aceasta.
Actrița galeză a fost internată, săptămâna trecută, în spitalul de psihiatrie Silver Hill din New Canaan, statul american Connecticut, unde a primit tratament de specialitate timp de cinci zile, potrivit tabloidului britanic „Daily Mail“.
Tulburarea bipolară – sau maniaco-depresivă – se caracterizează prin schimbări extreme de dispoziție, de la depresii severe până la episoade maniace, în cursul cărora bolnavii tind să aibă o dispoziție euforică, să fie hiperactivi, agitați și fără să simtă necesitatea somnului. Totodată, în cursul episoadelor depresive, persoanele care suferă de această tulburare sunt triste, se simt fără speranță, vinovate și/sau fără valoare și au un nivel scăzut de energie.
În vârstă de 41 de ani, Catherine Zeta-Jones a trebuit să facă față, anul trecut, luptei soțului ei, actorul american Michael Douglas, cu un cancer la gât. În ianuarie anul acesta, Douglas, în vârstă de 66 de ani, a anunțat într-un interviu televizat, acordat postului american NBC, că a învins cancerul de gât cu care a fost diagnosticat în august 2010. După aflarea cumplitei vești, anul trecut, Catherine a decis să facă o pauză în carieră, pentru a-și ajuta soțul în lupta împotriva cancerului, refuzând câteva roluri majore.
În afară de anunțul despre boala sa, Michael Douglas a mai făcut public în septembrie anul trecut faptul că fiul său Dylan, în vârstă de zece ani, „are nevoi speciale“. Actorul a declarat că familia sa a luat decizia de a se muta din Insulele Bermude la New York pentru ca Dylan să poată primi îngrijirea medicală de care are nevoie. „Unul dintre copiii noștri are nevoi speciale și ni s-a recomandat ca el să urmeze cursurile unei școli speciale din New York“, a afirmat Michael Douglas, fără a preciza însă în ce constau aceste „nevoi speciale“ ale fiului său.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















