
Starul R&B Chris Brown a fost arestat și pus sub acuzație pentru amenințări cu moartea, după ce, duminică noapte, a atacat o femeie, a cărei identitate nu a fost făcută publică, dar despre care presa americană scrie că ar fi iubita acestuia, cântăreața Rihanna, informează Reuters.
Potrivit codului penal californian, amenințările cu moartea se pedepsesc cu închisoarea.
Poliția din Los Angeles nu a confirmat numele victimei, dar atât Brown, cât și Rihanna au lipsit de la gala premiilor Grammy, care a avut loc duminică seară. Mai multe publicații americane indică faptul că Rihanna este acea femeie care a depus plângere la poliție. Brown, în vârstă de 19 ani, urma să interpreteze piesa sa „Forever” la gala Grammy, în timp ce Rihanna urma să cânte hitul său „Distur-bia”. Rihanna fusese nominalizată la trei categorii de premii, iar Brown, la două categorii.
În timp ce gala era în plină desfășurare, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 3.00 GMT., Brown s-a predat singur la poliție. Ulterior, a fost pus sub acuzație pentru amenințări cu moartea și eliberat contra unei cauțiuni de 50.000 de dolari, potrivit poliției din Los Angeles.
Brown a fost anchetat sub suspiciunea de violență domestică. Este posibil ca ulterior să fie pus sub acuzație și pentru alte infracțiuni, a indicat poliția.
Rihanna și-a anulat recitalul de la gala premiilor Grammy la puțin timp după ce evenimen-tul începuse, a indicat organizatorul, National Academy of Recording Arts and Sciences.
În locul său, legenda muzicii soul Al Green a interpretat o piesă alături de Justin Timberlake.
Reprezentanții Grammy nu au făcut nicio mențiune despre reprezentația pe care trebuia să o susțină Brown, însă acesta nu a apărut pe scenă așa cum fusese programat.
Poliția a indicat faptul că Brown s-a certat cu femeia în timp ce se afla într-o mașină parcată în Hancock Park, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei locale 12.30.
„Ulterior, Brown și femeia au ieșit, iar cearta s-a intensificat”, a indicat poliția. „Femeia a fost rănită și l-a identificat pe Brown ca fiind atacatorul ei”, a adăugat poliția. La locul incidentului, poliția a găsit-o pe femeia atacată, dar Brown părăsise deja scena. Potrivit site-ului revistei „People”, un purtător de cuvânt al cântăreței ar fi declarat:
„Rihanna se simte bine. Mulțumim pentru susținere”.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















