
Cântărețul R&B american Chris Brown a pledat nevinovat, în fața tribunalului din Los Angeles, la acuzația de agresare a iubitei sale, cântăreața Rihanna, informează Reuters.
Chris Brown, în vârstă de 19 ani, a depus această mărturie în procesul care se desfășoară la Curtea Superioară de Justiție din Los Angeles.
Donald Etra, avocatul Rihannei, a declarat pentru presa americană, după audiere, că Rihanna a sperat că se va ajunge la o înțelegere legală, dar că este pregătită să depună mărturie împotriva lui Brown, dacă i se va cere acest lucru. Chris Brown și Mark Geragos, avocatul său, nu au răspuns întrebărilor reporterilor.
Judecătoarea Patricia Schnegg a hotărât ca audierea lui Chris Brown să aibă loc pe 29 aprilie.
Bătaie în toată regula
Procurorii din Los Angeles au afirmat că, în luna februarie, Brown a atacat-o pe Rihanna, în vârstă de 21 de ani, în timpul unei altercații ce a avut loc într-o mașină de lux. O fotografie ce înfățișa chipul tumefiat și învinețit al Rihannei a apărut ulterior pe Internet.
În urmă cu circa două luni, Chris Brown a dat publicității o declarație prin care spunea că „regretă și este întristat“ din cauza acestui incident și că va căuta consiliere.
În acuzația oficială depusă împotriva starului R&B se afirmă că Brown a atacat-o pe Rihanna „cu o forță capabilă să producă vătămări corporale grave“ și că a amenințat-o spunându-i că va comite o infracțiune „care va conduce la moarte și la vătămări corporale grave“. Tånărul riscă să primească o pedeapsă de patru ani în închisoare, dacă va fi condamnat.
Un raport al poliției americane indică faptul că Brown a lovit-o pe Rihanna cu capul de geamul autovehiculului, a lovit-o repetat peste față și i-a mușcat urechea și un deget. La un moment dat, potrivit raportului poliției, Chris Brown i-ar fi spus Rihannei: „Te voi ucide“.
Chris Brown a pătruns în clasamentele Billboard în 2005, la vârsta de 16 ani, cu piesa „Run It!“ și a vândut peste două milioane de copii ale albumului său de debut.
Rihanna, originară din Barbados, și-a lansat primul material discografic în 2005, iar primul ei single devenit No.1 a fost piesa „S.O.S.“, la mai puțin de un an după lansarea albumului.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















